„Nu am reuşit să vindem prea mult în acest an excursii de Paşti. Clienţii au preferat să rămână acasă, dar cred că nu mai au nici bani. Poate merge ceva mai bine de 1 Mai”, a declarat Cornelia Şerban, agent de turism la una dintre societăţile de specialitate din Timişoara. Iar ofertele pentru recreerea din prima zi a lunii viitoare sunt numeroase, cu preţuri pentru toată lumea. Majoritatea sunt pachete de câte trei patru zile, cu începere de vineri, 30 aprilie, până duminică, 2 mai. Aşadar două zile de cazare cu masă, pensiune completă sau demipensiune. Pentru un asemenea sejur, cazarea la o pensiune de trei margarete lângă Sibiu ajunge la 199 de lei pe pachet de trei zile. În prima zi turiştii sunt aşteptaţi la sosire cu o băutură tradiţională şi o cină, pentru a doua zi este programată dimineaţa o plimbare cu trăsura, iar seara un barbecue party. La banii daţi veţi mai primi duminică, 2 mai, doar un mic dejun şi o strângere de mână însoţită de urarea de drum bun spre casă. Pentru cei cu buzunar mai sănătos e disponibil un pachet de trei nopţi de cazare la Complexul Balnear Ocna Sibiului. În plus, faţă de oferta precedentă, turiştii au acces la bazine cu apă dulce şi sărată, beneficiază de grătare şi viţel la proţap şi cină tradiţională, pregătită la ceaun. Alternativa vacanţei la munte este litoralul, românesc sau bulgăresc. În România, preţurile de cazare pornesc de la 29 de lei pe noapte la vile particulare şi ajung şi la 490 de lei pe apartament pentru patru nopţi de cazare în apartament de lux, fără masă asigurată. La 40 de euro pe noapte primeşti la un hotel de lux din Constanţa cheia de la cameră şi un bufet suedez doar dimineaţa. Cam atât… Bulgarii se dovedesc din nou mai primitori. Pentru 32 de euro pe noapte ai acces la un hotel de cinci stele, all inclusive, pentru sejururi de minim trei nopţi.
Alternativa timişoreană: grătarul pe malul Timişului sau ştrandurile ungureşti
Pentru timişoreni numai drumul până pe litoral durează o zi aşadar jumătate din scurta vacanţă e pierdută. Cum vremurile trecute se uită greu, recomandarea noastră este ca fix pe 1 mai, dis de dimineaţă, să vă puneţi grătarul în spinare şi plasa cu mici şi bere în mână şi să evadaţi pe malul Timişului. Grăbiţi-vă, locurile sunt limitate! Pentru cei cu stofă de domni rămâne varianta unei deplasări peste graniţă, în Ungaria. Aveţi la dispoziţie mai multe ştranduri care mai de care mai frumoase. Iar ultima realizare în domeniu este chiar reuşită: Aquapolis Szeged. Exact pe 1 mai se va deschide şi ştrandul exterior aşadar sunt locuri destule. Biletele de intrare costă de la 20 de lei la 70 de lei, în funcţie de perioada de acces, durată şi facilităţile asigurate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!