Având în vedere unele aspecte prezentate în mass media cu privire la obţinerea vizelor de flotant în scopuri electorale, pentru o corectă informare a opiniei publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor precizează că potrivit Legii nr. 67 din 25 martie 2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, cetăţenii cu drept de vot, care şi-au stabilit reşedinţa într-o altă unitate administrativ-teritorială cu cel puţin 3 luni înaintea datei alegerilor, îşi pot exercita dreptul de vot în unitatea administrativ-teritorială respectivă, potrivit prevederilor prezentei legi (art.3, alin.4).
Ministrul Administraţiei şi Internelor a cerut factorilor de decizie de la nivel teritorial verificarea cu responsabilitate a modului în care sunt puse în aplicare procedurile legale pentru stabilirea reşedinţei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!