Evenimentul va avea loc pe 8 noiembrie, începând cu ora 11, la Casa Adam Muller Guttenbrunn, Str. Gh. Lazăr, Nr. 10-12, Timişoara. Acţiunea este susţinută de către Federatia ONPHR- Organizatia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România, în parteneriat cu ASSOC – Asociatia Profesională Neguvernamentală de Asistentă Socială, C.N.P.D. – Confederatia Natională a Persoanelor cu Dizabilităti (Partener transnational – Grecia), CREFOP – Fundaţia “Centrul de resurse pentru Educaţie şi Formare Profesioală”, SC Euro Link Consultants, prin proiectul „RESCUE – Înfiinţarea unei Reţele de Economie Socială destinată integrării profesionale a persoanelor cu dizabilităti, pornind de la experienţe şi bune practici în Uniunea Europeană”, Acesta este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axă Prioritară 6 “Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul “Dezvoltarea economiei sociale”.
Proiectul „RESCUE” are ca obiectiv major dezvoltarea mecanismelor şi instrumentelor necesare sprijinirii persoanelor cu dizabilităţi pentru integrarea/ reintegrarea pe piaţa muncii. Astfel, proiectul oferă oportunităţi pentru participarea persoanelor cu dizabilităti pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi incluzivă, contribuind în acelaşi timp şi la îmbunătăţirea cadrului instituţional şi legislativ.
Persoanele cu dizabilităţi interesate să participe la eveniment sunt rugate să aibă în posesia lor copii dupa BI/CI şi după certificatul de încadrare în grad de handicap.
Citiți principiile noastre de moderare aici!