După modificarea OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, începând cu 1 ianuarie 2019, nivelul maxim al veniturilor pentru familiile și persoanele singure care pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică, lemne și combustibili petrolieri s-a modificat de la 615 lunar/membru de familie la 750 lei lunar/membru de familie.
„Cuantumurile și nivelurile veniturilor pentru familiile și persoanele singure care utilizează energia termică pentru încălzirea locuinței au rămas neschimbate”, anunță oficialii primăriei.
Pot beneficia de aceste ajutoare doar familiile sau persoanele singure care au domiciliul sau reședința în Timișoara și care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 750 lei și nu dețin bunurile cuprinse în lista bunurilor care conduc la excluderea ajutorului pentru încălzirea locuinței.
„Neîndeplinirea obligației titularului de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute, așa cum sunt acestea trecute în formularele tip constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei”, mai spun reprezentanții PMT.
Cei care vor să primească astfel de ajutoare pot depune cererile și declarațiile pe proprie răspundere însoțite de actele doveditoare la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara din Bd. Regele Carol I nr. 10, de luni până vineri, între orele 8.30-15.30.
AICI găsiți lista actelor necesare pentru ajutoare, precum și lista bunurilor care ar putea duce la excluderea din rândul celor ce primesc astfel de ajutoare!
Citiți principiile noastre de moderare aici!