85 de copii din ciclul primar și gimnazial și 30 de membri ai familiilor lor din zona Freidorf vor beneficia de sprijin educațional și social pentru a preveni abandonul școlar și riscul de sărăcie grație unui proiect pe fonduri europene.
Pentru părinți se organizează ore de educație parentală și activități pentru a beneficia de servicii sociale. Cadre didactice vor fi pregătite pentru a lucra cu copiii care provin din această zonă, vor face lecții și îi vor ajuta să aibă rezultate bune și posibilități să meargă la școală.
Totul se desfășoară în cadrul proiectului „Învață să reușești” și este inițiat de Fundația United Way România în parteneriat cu Societatea pentru Copii și Părinți Timișoara și Școala Gimnazială nr.15 din Timișoara. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 cu aproape 1,9 milioane de lei și se va desfășura până în luna mai a anului 2023.
editor Dan Oancia
Citiți principiile noastre de moderare aici!