Cei doi au fost prinși de o patrulă de supraveghere a frontierei în noaptea de sâmbătă spre duminică. Încercau să ajungă pe jos în Ungaria, pe fâșia verde, și să ocolească punctul de trecere a frontierei de la Cenad.
Polițiștii de frontieră i-au depistat, însă, pe migranții ilegali în momentul în care aceștia s-au ascuns într-o tufă la vederea oamenilor legii.
„Cei în cauză au fost reţinuți la aproximativ 100 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în marginea de vest a localităţii Cenad, în vegetaţia din apropierea frontierei. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Albania şi intenţionau să ajungă în Ungaria. Cei în cauză au declarat că s-au deplasat cu un taxi până în localitatea Sannicolau Mare şi de aici pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii”, povestește Mihaela Leș, purtătorul de cuvânt al polițiștilor de frontieră timișeni.
Cei doi albanezi s-au ales acum cu dosar penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!