Cei doi au fost depistați pe raza localității de frontieră Comloșu Mare. Este vorba despre doi bărbați în vârstă de 22 și 26 de ani, albanezi, care aveau interdicție de a intra în spațiul Schengen. Nu își justificau prezența în zonă, nu vorbeau limba română și au fost duși la sediul poliției de frontieră pentru cercetări.
„Imediat, poliţiştii de frontieră i-au dus pe cei doi la sediul instituției pentru cercetări, ocazie cu care s-a stabilit că sunt cetăţeni albanezi, în vârstă de 22, respectiv 26 de ani. Tinerii au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, întrucât doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei şi aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cei doi albanezi au fost predați autorităţilor de frontieră sârbe, în baza acordului de readmisie”, spun polițiștii de frontieră timișeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!