Atelierul de reciclare s-a desfășurat la Biled, în cadrul „Atelierelor de vară”, ca parte din proiectul “Centrul de resurse pentru educație”. Pentru finanțarea acestui demers, susținătorii au alergat la Timotion.
Timp de patru săptămâni la rând, în fiecare sâmbătă, la școala din Biled au avut loc ateliere de vară. De această dată, copiii au creat o alee veselă și plină de culoare în școala lor, din dopuri de plastic și ciment.
„Alături de voluntari, copiii au adus culoare în școala lor și au creat o alee jucăușă. Am salvat capacele care ar fi ajuns la gunoi, am îmbunătățit aspectul curții, am lucrat în echipă și am învățat împreună. Rezultatul final îl puteți observa în fotografii. Și pentru că nu a fost doar despre alee, ca obiectiv final ne-am dezvoltat și alte abilități. Copiii au fost împărțiți în echipe, fiecare echipă a sortat capacele pe o anumită culoare, am așezat capacele pe categorii diferite în funcție de dimensiune, am căutat capace identice și am numărat totalul, am împărțit aleea la numărul de echipe și am socotit dacă ne ajung dopurile”, a spus profesoara Andrada Mazilu (Sorca), voluntar.
Fiecare echipă a avut libertatea de a-și crea porțiunea, a decis care este modelul și cum vor aplica dopurile. A ieșit o alee plină de culoare.
Proiectul Centrul de Resurse pentru Educație (derulat de „Inițiativă în Educație”) are ca principal scop crearea unui spațiu care să susțină învățarea și dezvoltarea personală a profesorilor, elevilor și părinților. Activitățile planificate în cadrul centrului oferă acces la tipuri de resurse care pot face diferența în educație.
„Prin fiecare activitate din agenda centrului urmărim să transmitem un mesaj important: nu este nevoie de resurse costisitoare pentru a face educație de calitate; este de ajuns o gândire proactivă și o instruire permanentă pentru a găsi alternative care să creeze experiențe de învățare plăcute și valoroase. Principalele direcții de activitate ale Centrului de Resurse pentru Educație”, transmit cei care derulează acest proiect.
Citiți principiile noastre de moderare aici!