UPDATE ora 22. Prezența la vot de peste 48% în Timiș la închiderea urnelor
Până la ora 22, la alegerile locale s-au prezentat peste 308.000 de persoane, adică puțin peste 48% din cetățenii din Timiș cu drept de vot.
La nivel de județ, categoria de vârstă 45-64 a fost cea mai activă la urne. Cam la egalitate se află mai apoi categoriile +65 și 35-44.
La urne au ajuns până la această oră peste 9 milioane de români, deci peste 50% din populația țării. Tion vă va informa în timp util despre cei aleși în fruntea principalelor funcții din județ.
UPDATE ora 20. Prezența la vot de peste 45% în Timiș, cu două ore înainte de închiderea urnelor
Până la ora 20, la alegerile locale s-au prezentat peste 280.000 de persoane, adică peste 45% din cetățenii din Timiș cu drept de vot. Pentru europarlamentare au votat până acum aproape 273.000 de alegători.
În Timișoara, până la ora 20 au votat peste 103.000 persoane, prezența la vot fiind de peste 40%.
La nivel de județ, categoria de vârstă 45-64 de ani se menține cea mai activă la urne. Cam la egalitate se află mai apoi categoriile +65 și 35-44.
Județele fruntașe privind prezența la vot se mențin la această oră Giurgiu, Olt și Sălaj, cu prezență de peste 50%. Codașe sunt Vaslui, Iași și Galați, cu peste 34% prezență la vot.
La nivel național, prezența la urne este la ora 20 de peste 47% la alegerile locale și peste 45% la alegerile europarlamentare.
La urne au ajuns până la această oră undeva la 8,5 milioane de români.
UPDATE ora 18. Prezența la vot a crescut la 37% în Timiș
Până la ora 18, la alegerile locale s-au prezentat peste 235.000 de persoane, adică peste 37% din cetățenii din Timiș cu drept de vot. Pentru europarlamentare au votat până acum aproape 229.000 de alegători.
În Timișoara, până la ora 18 au votat peste 85.000 persoane, prezența la vot fiind de peste 30%.
La nivel de județ, categoria de vârstă 45-64 de ani se menține cea mai activă la urne.
Județele fruntașe privind prezența la vot se mențin la această oră Giurgiu, Olt și Sălaj, cu prezență de peste 45%. Codașe sunt Vaslui, Iași și Galați, cu puțin peste 30% prezență la vot.
La nivel național, prezența la urne este la ora 18 de peste 40% la alegerile locale și peste 38% la alegerile europarlamentare.
La urne au ajuns până la această oră peste 7 milioane de români.
UPDATE ora 16. Peste 30% prezență la vot în Timiș, cu 10% mai mare față de acum două ore
Până la ora 16, la alegerile locale s-au prezentat aproape 190.000 de persoane, adică aproape 30% din cetățenii din Timiș cu drept de vot. Pentru europarlamentare au votat până acum aproape 185.000 de alegători.
În Timișoara, până la ora 16 au votat aproape 69.000 persoane, prezența la vot fiind de peste 26%.
La nivel de județ, categoria de vârstă 45-64 de ani se menține cea mai activă la urne, urmată de cea de +65. Prezență mai mare la vot se înregistrează în mediul urban.
Județele fruntașe privind prezența la vot se mențin la această oră Vâlcea, Olt și Teleorman, cu prezență de peste 37%. Codașe sunt Vaslui, Iași și Galați, cu puțin peste 23% prezență la vot.
La nivel național, prezența la urne este la ora 16 de peste 33% la alegerile locale și peste 31% la alegerile europarlamentare. La urne au ajuns până la această oră peste 6 milioane de români.
UPDATE ora 14. Peste 20% prezență la vot în Timiș
Până la ora 14, la alegerile locale s-au prezentat peste 145.000 de persoane, adică peste 23% din cetățenii din Timiș cu drept de vot. Pentru europarlamentare au votat până acum aproape 142.000 de alegători.
În Timișoara, până la ora 14 au votat aproape 52.000 persoane, prezența la vot fiind de peste 20%.
La nivel de județ, categoria de vârstă 45-64 de ani se menține cea mai activă la urne, urmată de cea de +65. În plus, bărbații au mers în număr mai mare la urne, iar prezența este mai ridicată în mediul urban.
Județele fruntașe privind prezența la vot sunt Vâlcea, Olt și Teleorman, cu prezență de peste 30%. Codașe sunt Vaslui, Iași și Galați, cu puțin peste 20% prezență la vot.
La nivel național, prezența la urne este la ora 14 de peste 25% la alegerile locale și 24% la alegerile europarlamentare. La urne au ajuns până la această oră peste 4,5 milioane de români.
UPDATE ora 12. Timișul, tot printre județele cu prezență scăzută la vot
Până la ora 12, la alegerile locale s-au prezentat peste 90.000 de persoane, adică peste 14% din cetățenii din Timiș cu drept de vot.
Pentru europarlamentare au votat până acum peste 86.662 de alegători – 13,66%.
În Timișoara, până la ora 12 au votat aproape 39.000 persoane, prezența la vot fiind de aproape 15%.
La nivel de județ, categoria de vârstă 45-64 de ani se menține cea mai activă la urne.
Județele fruntașe privind prezența la vot se mențin Giurgiu, Olt și Teleorman, cu prezență de peste 20% până la ora 12. Codașe rămân Sibiul, Cluj și Vaslui, Timișul fiind pe locul 4 cu prezență de peste 14%.
La nivel național, prezența la urne este la ora 12 de peste 17% la alegerile locale și 16,50% la alegerile europarlamentare. La urne au ajuns până la această oră peste 3 milioane de români.
UPDATE ora 10. Prezența la vot se menține scăzută în Timiș față de alte județe
Până la ora 10, la alegerile locale s-au prezentat 42.000 de persoane, adică 6,65% din cetățenii din Timiș cu drept de vot.
Pentru europarlamentare au votat până acum peste 41.503 de alegători – 6,54%.
În Timișoara, până la ora 10 au votat 14.326 persoane, prezența la vot fiind de 5,6%.
La nivel de județ, categoria de vârstă 45-64 de ani se menține cea mai activă la urne, iar prezența mai ridicată este în mediul rural.
Județele fruntașe privind prezența la vot se mențin Giurgiu, Olt și Teleorman, cu prezență de peste 12% până la ora 10. Codașe rămân Sibiul, Cluj și Timiș, cu prezență ușor peste 6%.
La nivel național, prezența la urne este la ora 10 de peste 8,5% la alegerile locale și 8,3% la alegerile europarlamentare.
UPDATE ora 8. Prezență scăzută la vot, în Timiș
În această dimineață, în Timiș a fost valabil un cod galben de vreme rea emis de Administrația Națională de Meteorologie, astfel că până la această oră, la nivelul județului au votat destul de puțini alegători.
La alegerile locale au ieșit 8.052 de alegători, adică 1,26% din populație.
La alegerile europarlamentare s-au prezentat 8.462 de votanți – 1,34%.
În cel mai vestic județ al țării, persoanele din categoria de vârstă 45-64 de ani sunt cele mai active la urne.
Județele fruntașe la prezență sunt Giurgiu, Olt și Teleorman – cu o prezență la urne la ora 8 de peste 3%, iar cele codașe Harghita, Timiș și Sibiu, unde puțin peste 1% din alegători au ieșit să voteze. La nivel național, prezența la urne este la ora 8 de 2% la alegerile locale și 2,12% la alegerile europarlamentare.
În Timiș s-au deschis toate secțiile de votare, duminică, 9 iunie, la ora 7, conform reprezentanților Biroului Electoral Județean (BEJ). Votarea se desfășoară între orele 7 și 22.
Trimite articolul
XLa cat e saracia de mare ce mai conteaza prezenta … 🙁
Pai da, de ce ai merge la vot? A iesit soarele dupa ploaia de dimineata. Ma plimb si eu cu tramvaiul si admir peisajul cu o mână
-
Stai linistit,grupa de varsta 45-64 va decide pentru tine!
Eu am fost la vot, sunt cu inima impacata. Este satisfacator sa stii ca ai un cuvant de spus macar o data la 4-5 ani.
Wow … e bine !
Daca se menține ritmul vom face o figură frumoasă la nivel național!
Last time la europarlamentare au fost tari in juru a 2/30% prezenta la vot ! DECI SE POATE !
Cum adică e deja o diferență de 5.000 care nu au votat pentru europarlamentare?
-
Pai cand prezinti buletinul te intreaba daca votezi si ptr europarlamentare Daca ai pe vreunul care nu aude bine….