Zilele trecute, Nicolae Robu și-a declarat susținerea pentru europarlamentarul Cristian Bușoi, care a anunțat că va candida la președinția PNL. La ședința BPJ de joi se va stabili linia pe care se va merge la alegerile din 17 iunie.
„Vom avea joi după-amiază, în ședința BPJ, o primă dezbatere și deliberare pe această temă. Am făcut deja o consultare a colegilor acum câteva săptămâni, dar am decis împreună că va fi un vot secret și nu voi comunica rezultatele nimănui. Dacă în BPJ se va contura o linie pe care am anunțat-o deocamdată în nume personal, atunci și delegații care vor merge la București trebuie să urmeze această linie”, a anunțat Robu.
Cât despre deputatul Ben-Oni Ardelean, acesta și-a anunțat susținerea pentru Ludovic Orban. El este oricum delegat de drept la alegerile din PNL, dar liderul liberalilor timișeni susține că nu vor fi luate măsuri împotriva lui. Robu l-a atacat totuși pentru că nu merge pe linia lui.
„Cred că i-ar fi stat bine lui Ben-Oni Ardelean să stea de vorbă cu colegii de filială. Nu a ajuns de capul lui în parlament, nici acum, nici în 2012, pentru că îl cheamă Ardelean, ci prin multă muncă a colegilor de filială”, a spus Robu.
Potrivit acestuia, județul Timiș va avea între 150 și 200 de delegați la alegerile din iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!