Românul nu se dă înapoi de la
distracţie şi nici nu refuză o zi
liberă primită bonus de la guvernanţi.
Bănăţenii, în special tinerii,
s-au hotărât să profite de zilele
libere de Rusalii şi să plece în
excursii scurte, în străinătate.
Agenţiile de
turism au anticipat momentul şi
s-au pregătit din timp cu oferte pentru acest
weekend.
„Ştiam de mult că a doua zi de
Rusalii va fi liberă şi am pregătit
pachete speciale. Avem oferte care pleacă de la 59
de euro şi includ transportul, cazarea la un hotel
de trei stele cu mic dejun şi mai oferim şi
program turistic cu ghid”,
spune Gabriela Petcana, director al unei
agenţii de
turism din
Timişoara.
„În general a fost interes pentru
excursiile acestea de weekend. Se preferă mai mult
excursiile de weekend, fragmentate, decât un
concediu foarte lung şi cu atât mai mult
în perioada Rusaliilor, când mai este o zi
liberă, la fel ca de 1 mai”, mai
povesteşte Gabriela Petcana.
După cum era de aşteptat, timişorenii au
ales în număr mare excursiile la Budapesta,
Londra, Paris, Veneţia sau Milano şi nu s-au
lăsat furaţi nici măcar de mirajul unei
zile petrecute la Bruxelles alături de Theodor
Stolojan, prin tombole electorale.
Deşi ne aflăm totuşi în plină
criză financiară, reprezentanţii
agenţiilor de
turism susţin cu satisfacţie
că încă nu au simţit nicio
scădere a numărului de clienţi. Ba mai
mult, că românii apelează la serviciile
lor în număr cel puţin la fel de mare
ca în anii precedenţi…
Raoul Jurchela
Citiți principiile noastre de moderare aici!