Pentru a participa, trebuie să urmați doi pași simpli: vă prezentați la locul de start și donați minim un leu în beneficiul spitalului, pentru participare. Alergarea are loc în 5 martie, începând cu ora 10, având ca loc de plecare Parcul Rozelor din Timișoara. Nu este vorba despre un concurs, ci despre o alergare simbolică, ce are ca scop strângerea de fonduri pentru spital. Nu există limită de distanță sau de timp. Sunt propuse două trasee, pentru ca fiecare participant să se simtă confortabil susținând acest proiect: traseul pentru cei care vor să alerge simbolic pentru a susţine cauza (0.8 km); traseul pentru alergătorii amatori/ profesioniști sau practicanți de alt sport, care doresc să îmbine plăcerea unei alergări cu posibilitatea de a strânge fonduri pentru spitalul copiilor (2-3 km).
Banii sunt pentru primul centru medical independent de oncologie si hematologie pediatrică din România. Pentru asta este nevoie de 80.000.000 de lei. Spitalul va fi deţinut şi operat de o fundaţie. El va avea 50 de paturi, 2 săli de operaţie complet echipate, secţie de radioterapie şi secţie de transplant medular.
Alte articole pe aceeași temă:
Alergare la Timisoara pentru constructia unui spital oncologic pentru copii
Citiți principiile noastre de moderare aici!