În data de 5 mai, Organizația Mondială a Sănătății a decretat răspândirea la nivel internațional a virusului poliomielitic sălbatic ca fiind Urgență de Sănătate Publică de Importanță Internațională. Medicii de familie din județul Timiș, și nu numai, trebuie să se asigure că au administrat tuturor copiilor cu vârste de până la șase ani cele patru doze de vaccin împotriva poliomielitei. Toate persoanele care călătoresc spre Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Irak, Israel, Nigeria, Pakistan, Somalia sau Siria vor fi vaccinate indiferent de vârstă, pentru că în aceste țări circulă deja acest virus extrem de periculos. Ce trebuie să facă medicii?
1. Asigurarea vaccinării antipoliomielitice de rutină și pentru recuperarea restanțierilor.
2. Întărirea supravegherii paraliziei acute flasce și a circulației virale la om și mediu.
3. Revizuirea planului de măsuri pentru eventualitatea apariției unui caz de poliomielită, izolarea de virus poliomielitic sălbatic la subiecți sănătoși și/sau izolarea de virus polio sălbatic din apele reziduale.
4. Comunicarea evenimentului către ministerele implicate (MAE, MAPN, MAI, Ministerul Transporturilor), personalul medical și populația generală.
Conform calendarului național aprobat, vaccinarea completă cu VPI cuprinde 4 doze până la vârsta de 1 an și un rapel la 6 ani. Vaccinarea cu 4 doze VPI asigură o protecție bună la copii, motiv pentru care toți copiii până la vârsta de 6 ani trebuie să primească cele 4 doze de VPI.
Până la data de 03.06.2014 toți medicii de familie vor efectua verificarea antecedentelor vaccinale pentru recuperarea la vaccinarea de rutină (conform schemei naționale) a copiilor care la data de 31.05.2014 au vârsta între 13 și 23 de luni și nu sunt vaccinați conform calendarului, și vor trimite catagrafia la DSP –Epidemiologie (FAX 0256-272743). Acești copii vor fi vaccinați cu vaccinuri combinate care cuprind și VPI.
Până la aceeași dată se verifică și se trimit catagrafiile copiilor nevaccinați/incomplet vaccinați cu vârste între 2 și 6 ani (născuți de la 01.01.2008 până la 31. 05.2012). Pentru recuperarea restanțierilor la vaccinarea VPI se va organiza o campanie de tip CATCH-UP ce se va desfășura pe o perioadă de 6 luni începând cu a doua jumătate a lunii iunie.
Intervalul minim dintre două doze succesive de vaccin VPI este de 28 zile. Vaccinarea cu VPI se poate face simultan cu oricare alt vaccin din schema națională de vaccinare când există și alte restanțe care se pot recupera cu această ocazie. Eventualele Reacții Adverse Post – Vaccinale Indezirabile (RAPI) vor fi raportate conform HG 589/2007 și Ord. MS 1466/2008 și a metodologiei de supraveghere a RAPI în vigoare, aflate pe site-ul CNSCBT la secțiunea Metodologii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!