Proiectul legat de Vila Muhle care s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu local de marţi a fost iniţiat de consilierii locali Flavius Boncea şi Bogdan Herzog. Cei doi aleşi au propus ca imobilul respectiv să fie adus în patrimoniul Municipiului Timișoara. Mai exact, proiectul prevedea inițierea de negocieri cu proprietarii clădirii monument-istoric de pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 3, un cunoscut clan de romi din oraş, în vederea cumpărării. Primarul Nicolae Robu nu a respins ideea.
„Eu am dat curs cu celeritate propunerii pentru că am considerat că trebuie să încercăm tot ce ne stă în putinţă pentru a salva această casă, dar doar dacă proprietarii săi înţeleg să o vândă la un preţ rezonabil. Dacă oamenii înţeleg că nu trebuie să îşi bată joc de un monument istoric şi îl vând la un preţ rezonabil atunci îl vom cumpăra”, a declarat Robu, în plen, înainte ca proiectul să fie supus spre aprobare.
Acoperişul Vilei Muhle a fost decopertat în primăvara anului trecut, în baza unei autorizaţii mai vechi eliberate de primărie pentru lucrări de restaurare, reparaţii generale, consolidare, extindere, refuncţionalizare şi recompartimentare, iar imobilul stă de atunci în paragină în ciuda faptului că a fost deschis încă de la acea vreme un dosar penal în acest caz. Reprezentanţii municipalităţii au dispus sistarea lucrărilor după ce au constatat că modul în care se execută lucrările de restaurare nu respectă procedurile impuse de o intervenţie la o clădire de patrimoniu.
O altă variantă pentru salvarea clădirii ar fi exproprierea, pe care ar trebui să o iniţieze Consiliul Judeţean Timiş fiind vorba despre un imobil înscris pe Lista monumentelor istorice din judeţul Timiş, spune edilul, dar, şi în acest caz, dacă nu se va ajunge la o înţelegere cu proprietarii, lucrurile vor fi tranşate în instanţă, iar Robu nu s-a declarat prea optimist în această situaţie. „Ţiganii au reuşit mereu în instanţe să obţină hotărâri favorabile lor (…) Dacă nu se va ajunge la o înţelegere instanţa va stabili preţul de tranzacţionare”, a adăugat primarul.
Viceprimarul Dan Diaconu s-a declarat de la bun început împotriva cumpărării, mai ales că municipalitatea a făcut şi o plângere penală împotriva proprietarilor şi a anunţat că va deschide şi un proces civil împotriva acestora, cu intenţia de a-i obliga să conserve imobilul şi în cele din urmă de a-l readuce la starea iniţială.
În plen a luat cuvântul şi Corneliu Vaida, cel care a iniţiat proteste pentru salvarea Casei Muhle. „M-a surprins declaraţia domnului primar Robu, îi mulţumesc domnului viceprimar Diaconu pentru punctul său de vedere. În armata americană este un principiu: să nu se negocieze cu teroriştii (…) Dacă negociaţi cu ei automat le recunoaşteţi dreptul de proprietari, care este discutabil”, a susţinut Vaida.
„Proprietatea este un drept indiscutabil, indiferent că dumneavoastră o recunoaşteţi sau nu”, a replicat Robu. S-a vorbit pe de o parte despre cumpărare acestui imobil proprietate privată pentru a-l salva de la distrugere, iar pe de altă parte despre măsuri punitive, pentru ca cei care au distrus acest monument să nu scape nepedepsiţi. În acest context s-a ajuns să se discute despre o „cumpărare… cu conotaţie punitivă”.
În cele din urmă proiectul nu a întrunit suficiente voturi pentru a fi aprobat deși mulți consilieri au fost pro-cumpărare: 13 aleşi au votat „pentru”, 3 „împotrivă”, 4 s-au abţinut, iar unul nu a votat.
„Faptul că această hotărâre a căzut nu ne împiedică, dacă cumva proprietarul oferă un preţ convenabil, să venim cu un proiect de hotărâre de cumpărare a acelui imobil, însă municipiul Timişoara nu-şi poate permite să dea oricâţi bani pentru astfel de lucruri. Monumentul acesta este important, este la sufletul multor timişoreni, Muhle a fost un peisagist excepţional, trebuie să-i respectăm memoria, dar asta nu înseamnă că noi putem să alocăm sume mari pentru a recupera acea clădire. Putem atât cât e rezonabil. Acest proiect de hotărâre ar fi dat un mandat imperativ primarului să iniţieze negocieri – desigur există o comisie de negociere – şi apoi, cu un preţ convenit între părţi, s-ar fi venit tot în consiliul local. Este puţin probabil ca proprietarii să fi fost dispuşi să vândă la un preţ rezonabil, dat fiind faptul că aceşti oameni au făcut tot ce le-a stat în putinţă să pună mâna pe clădiri importante, mai ales din centrul oraşului, au cheltuit bani mulţi ca să reuşească să intre în posesia unor asemenea clădiri şi acum vor să-şi scoată pârleala (…) Punem presiune în continuare pe proprietari şi dacă în acest context vor veni să negociem purtăm o discuţie. Dacă vedem că ei vehiculează preţuri peste ceea ce am fi noi dispuşi să plătim oprim discuţiile instantaneu. Dacă nu, putem să continuăm”, a declarat Robu după vot. Edilul a afirmat că primăria va face o sesizare către Consiliul Judeţean Timiş în vederea exproprierii.
„Noi vom face o sesizare către Consiliul Judeţean şi Consiliul Judeţean trebuie să se hotărască dacă iniţiază procedura de expropriere sau nu. Noi nu putem să iniţiem această procedură pentru că legea nu ne dă nouă această competenţă. Şi dacă se ajunge la expropriere până la urmă tot despre o negociere este vorba. Dacă părţile nu se înţeleg atunci instanţa stabileşte preţul de despăgubire”, a conchis primarul.
Primaria Timisoara va incerca sa cumpere Casa Muhle pentru a o salva de la distrugere
Citiți principiile noastre de moderare aici!