Consilierul local Bogdan Herzog l-a interpelat pe primar, în plenul de vineri, cu privire la poluarea fonică produsă pe timpul nopţii în zona Spitalului Judeţean.
Alesul a şi nominalizat cluburile gălăgioase. „Sunt două cluburi în Timişoara, Heaven şi No Name, care tulbură liniştea publică foarte târziu în noapte, într-o zonă locuită şi lângă Spitalul Judeţean. Întrebarea este dacă nu putem pune punct acestor practici”, a întrebat Herzog în şedinţa de consiliu local.
Primarul Nicolae Robu a afirmat că Poliţia Locală trebuie să-şi facă datoria. Edilul ştie că sunt oameni care reclamă de ani buni faptul că nu se pot odihni pe timpul nopţii din cauza gălăgiei, dar spune că Timişoara trebuie să aibă locuri de distracţie. Totuşi, primarul este de acord cu faptul că respectivele cluburi trebuie să respecte prevederile legale în ceea ce priveşte nivelul de zgomot.
„Da, sunt sesizări de ani de zile… Poliția trebuie să meargă, să-i controleze și să-i oblige să reducă nivelul sonor. Nu trebuie să ajungem cum s-a mai întâmplat atunci, imediat să ne ducem să închidem cluburile, pentru că trebuie să înțelegem că trăim într-un oraș cu foarte mult tineret, care are nevoie și de cluburi. Nu suntem într-un campus monastiresc, ci suntem într-un municipiu cu viaţă. Urbea noastră nu este campus monastiresc. Este o localitate cu viață, care trebuie să aibă inclusiv cluburi, pentru tinerii săi și pentru orice cetățean care dorește să meargă la club. Numai că proprietarii și administratorii cluburilor trebuie să respecte legea. Nu trebuie să exagereze. Dacă nu-și iau măsuri de izolare fonică corespunzătoare, atunci trebuie să reducă volumul sonor, astfel încât să nu perturbe trăirea în zonă”, a afirmat Robu.
Subiectul cluburilor care produc gălăgie a fost intens discutat în vara anului trecut, după ce viceprimarul Traian Stoia a hotărât suspendarea activităţii unor societăţi comerciale din acest motiv, iar primarul Nicolae Robu a decis apoi că localurile îşi pot relua activitatea.
Articole pe aceeași temă:
Robu: “Eu am inchis doar un singur club, unul de gay”
Razboi impotriva cluburilor galagioase la Timisoara: Stoia ar vrea sa le mute la marginea orasului
Primaria Timisoara a inchis patru cluburi din cauza zgomotului
Robu a dat dezlegare pentru cluburi: Unii s-ar putea plange ca ii deranjeaza clopotele Catedralei!
Citiți principiile noastre de moderare aici!