Proiectul de hotărâre privind „ajustarea” tarifelor pentru prestarea serviciului de furnizare a apei potabile şi de canalizare, în funcţie de indicele de inflaţie, s-a regăsit pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Timişoara de marţi. Proiectul a fost aprobat cu 24 de voturi „pentru”, în unanimitate, fără nicio discuţie în plen, ceea ce înseamnă că tarifele pentru apă şi canalizare vor creşte de luna viitoare.
Astfel, preţul apei potabile va fi majorat, începând de la 1 octombrie 2010, de la 2,38 lei pe metrul cub la 2,54 lei pe metrul cub cu TVA-ul de 24% inclus, iar tariful pentru canal va creşte de la 1,50 lei la 1,60 lei în Timişoara.
Tariful fără TVA va creşte practic de la 1,92 lei/mc la 2,05/mc lei la apă, respectiv de la 1,21 la 1,29 lei la canalizare.
Ultima majorare a tarifelor la apă şi canalizare pentru populaţie a avut loc în luna iulie, dar atunci s-a produs ca urmare a creşterii TVA de la 19 la 24%, după cum au hotărât guvernanţii. Tarifele fără TVA la apă şi canalizare, pentru ceilalţi consumatori (agenţi economici, instituţii publice), au rămas atunci neschimbate. De această dată, „creşterea este determinată de nevoia de ajustare la inflaţie”, au motivat oficialii Primăriei Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!