Alexandru Tomescu vă invită să îl însoțiți pe drumul parcurs de doi artiști de renume internațional: violonistul Yehudi Menuhin și sitaristul Ravi Shankar. Proiectul lor, West meets East, temelie a stilului World, a generat o muzică nouă din împletirea ragas-urilor indiene cu melosul european, reușind să inspire timp de cinci decenii melomanii din toată lumea.
La 50 de ani de la prima audiție a proiectului West meets East, violonistul Alexandru Tomescu împreună cu Sînziana Mircea (pian), Udhai Mazumdar la tabla (percuții indiene) care va fi însoțit de discipolii săi, Rohan Dasgupta la sitar și Bhaskar Das la bansuri (flaut de bambus), va readuce la lumină muzica lui Shankar, Menuhin și Enescu.
Udhai Mazumdar este discipol al lui Ravi Shankar, format în tradiția milenară indiană, a locuit împreună cu maestrul și le-a avut colege de generație pe Anoushka Shankar și pe Norah Jones. L-a însoțit pe Shankar în concerte memorabile pentru Familiile Regale Britanică și Suedeză, și a cântat alături de Zakir Hussain la concertul aniversării de 75 de ani a maestrului său. A concertat în India, Franța, Italia, Elveția, Germania, Ungaria, România, Rusia, Ucraina, Mongolia, Vietnam și Indonezia.
Sînziana Mircea va completa echipa de muzicieni, susținând partitura de pian pe care acum 50 de ani o interpreta Hepzibah Menuhin, sora lui Yehudi. Sînziana este o tânără pianistă multipremiată, care se afirmă pe scenele din Europa, SUA, China și Japonia, printre care Carnegie Hall New York, St. Martin-in-the-fields Londra, Tokyo Metropolitan Theater.
Concertul are loc sâmbătă, 14 octombrie 2017, ora 19:00, la Sala Capitol din Timișoara, iar biletele se pot cumpăra de la casieria nr. 2 a Filarmonicii Banatul, în librăriile Cărturești, magazinele Vodafone, Orange, Germanos și online pe eventbook.ro,eventim.ro sau biletmaster.ro.
Evenimentul este organizat de Jazzmine, prin intermediul Centrului Cultural « Rabindranath Tagore » și cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!