Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) are un nou președinte, iar funcția va fi ocupată timp de un an de Alin Nica. Organismul coordonează activitățile de elaborare și monitorizare a proiectelor de dezvoltare regională. El îi succede lui Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
Tot pentru o perioadă de un an, vicepreședintele CDR va fi Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.
Conform statutului CDR Vest, președintele și vicepreședintele nu pot fi reprezentanți ai aceluiași judeţ. Cele două funcții sunt îndeplinite, prin rotație, pentru câte un mandat de un an, de către președinții consiliilor județene.
Tot la ședința CDR au fost aleși reprezentanții unităților administrativ-teritoriale în Comitetul de Monitorizare a Programului Regional Vest 2021 – 2027. Este vorba de Ioan Popa – primarul municipiului Reşiţa, Dan Bobouţanu – primarul municipiului Hunedoara, Petru Antal – primarul oraşului Pecica și Dănuţ Groza – primarul oraşului Sânnicolau Mare.
Membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională au votat și alocarea financiară pentru Programul Operațional Vest 2021-2027, inclusiv sumele pe care le pot accesa UAT-urile din mediul urban, pentru dezvoltarea urbană durabilă.
Cele mai mari sume vor putea fi accesate de reședințele de județ. Timișoara va putea accesa peste 91 de milioane de euro. Aradul are alocat peste 65 de milioane, Reșița – 56 de milioane, iar Deva – 47 de milioane de euro.
Spre celelalte municipii din regiune vor ajunge peste 111 milioane de euro pentru dezvoltarea urbană durabilă, astfel: Hunedoara – 21 milioane de euro, Lugoj și Petroșani – 15 milioane de euro, Caransebeș – 13 milioane, Vulcan și Lupeni – 12 milioane, Orăștie – 11 milioane, Brad – aproape 10 milioane de euro.
Tot în acest scop, orașele din regiune au alocate 124 de milioane de euro. Sumele vor putea fi accesate pentru proiecte de eficiență energetică – blocuri, respectiv clădiri publice, mobilitate urbană, educație, revitalizare și regenerare urbană.
Tot la ședința CDR a fost aprobată și înființarea unui hub de inovare în regiunea de Vest, care va oferi consultanță de digitalizare oricărei autorități publice sau companii care va vrea să realizeze un proiect de digitalizare.
„Ne propunem ca, odată cu Programul Regional Vest 2021-2027, să investim mai mult în zona de inovare, cercetare și digitalizare Am gândit această strategie astfel încât regiunea să se dezvolte armonios și sustenabil și la aceste proiecte mă uit cu cea mai mare speranță de a crea dezvoltare în regiune”, a spus Sorin Maxim, directorul ADR Vest.
Trimite articolul
XBa sunteti nebuni, tocmai pe handicapatul asta care nu are nici o realizare de doamne ajuta in doi ani l-ati ales?
Poate afla in acest mandat unde este limita de judet cu Aradul pe DJ691,ca intre cele doua limite recunoscute de fiecare judet,e o distanta de vreo 800 de metri,plina de gropi,de care nu se ocupa nimeni…O fi a judetului Bihor?
Această persoană trebuia sa demisioneze demult , a blocat proiecte pentru Timișoara de dragul pnl ului , oameni buni nustiu cum facem dar dacă nu vom avea și la primărie și lanConsililu judetean aceiași culoare vom rămâne in urma cu mult nu de Cluj și Iasi ci și de Arad in viitorul apropiat.
PNL astia nu sunt in stare sa screme nici macar un rahat tare.