Candidatura lui Alin Nica pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Timiș a devenit incertă în urmă cu câteva zile. Cu toate că, în 1 martie, în ședința Comitetului Director Județean al PNL Timiș s-a stabilit că Nica va fi candidatul partidului la funcția de președinte, Coaliția PNL-PSD se pare că nu e de acord.
Potrivit unor surse, liderii Coaliției au făcut un pact să susțină un candidat liberal la Primăria Timișoara, respectiv un candidat social-democrat la Consiliul Județean Timiș.
Alin Nica a declarat pentru Tion că are o obligație față de cei 105.000 alegători care l-au votat. Politicianul a evitat un răspuns direct întrebat fiind dacă va candida ca independent sau din partea altui partid la șefia CJ Timiș.
„Ceea ce pot să vă declar în momentul de față este că proiectul de dreapta din Timiș, din Timișoara, trebuie să continue, iar eu voi face parte din acest proiect în continuare. Timișenii care m-au ales în proporție de peste 40%, respectiv 105.000 de voturi, au nevoie de o reprezentare în continuare și le-am dat toate motivele pentru a continua împreună. Practic o dorință a timișorenilor de a avea o conexiune civilizată la autostradă, am reușit să o realizăm în mai puțin de un an de zile, acel drum expres, practic lărgirea la 4 benzi a drumului județean pe zece 10 kilometri.
Expoziția Brâncuși, care a fost evenimentul cultural al anului trecut și care a fost realizată de mine, colegii mei împreună cu partenerii, a fost capul de afiș al Capitalei Culturale Europene. Prima maternitate construită în ultimii 50 de ani în zona noastră și cea mai modernă din țară, am reușit să o facem în mai puțin de trei ani de zile. Cei peste un miliard și jumătate de lei atrași din bani europeni în acești trei ani de zile, prin proiecte aflate în implementare sau contracte semnate cred că sunt argumente suficiente pentru a continua pe aceeași direcție”, a declarat pentru Tion Alin Nica, liderul administrației județene și al liberalilor timișeni.
Întrebat dacă este adevărată informația venită pe surse potrivit căreia PNL a cedat la PSD șefia CJ Timiș, la schimb cu Primăria Sectorului 1 din București, Nica ne-a răspuns: „Am văzut și eu pe surse această informație. Dacă e adevărată, e o chestiune foarte gravă. Nu am de unde să știu asta. Eu cred că spiritul Timișoarei nu poate fi tranzacționat. Timișorenii nu pot fi vânduți la tarabă, la bucată. Ar fi ceva foarte grav și ar fi împotriva a ceea ce au luptat timișorenii în 1989 pentru a avea în România, o politică curată și cinstită”.
„În politică ai și bucurii și dezamăgiri, nu pot să spun acest lucru în momentul de față”, a mai spus liberalul, întrebat dacă este dezamăgit de liderii PNL de la București.
UPDATE. Nicolae Ciucă: „Ne asigurăm că vom câștiga alegerile atât la nivel de comune, orașe, municipii, cât și la nivel de județ”
În cadrul unei conferințe de presă susținute joi la București, după ședința Biroului Permanent Național al PNL, Nicolae Ciucă, președintele liberalilor, a declarat că este esențială recâștigarea municipiilor care au în prezent primari de la USR.
„În acest moment, așa cum la municipiul București și sectoare, am găsit formula de a candida pe liste comune, ne propunem aceeași abordare în municipiile reședință de județ unde nu sunt primari PSD sau PNL: Timișoara, Bacău și Brașov. Dincolo de ceea ce reprezintă analiza și perspectiva pe care o au la nivel local, datoria noastră este să găsim formula prin care să câștigăm Primăria Timișoara pentru că este simbolul a ceea ce a reprezentat dreapta în politica din România.
Nu s-a luat încă o decizie, mai avem negocieri și vom găsi o formulă potrivită. Politica este pe voturi, ca atare vom număra fiecare vot să ne asigurăm că vom câștiga alegerile atât la nivel de comune, orașe, municipii, cât și la nivel de județ. Decizia se ia pe bază de argumente, nu pe dorința sau intuiția cuiva anume. Și se ia asumat. Fiecare membru al PNL trebuie să se angajeze la ceea ce înseamnă îndeplinirea obiectivului partidului”, a declarat Nicolae Ciucă.
Pe aceeași temă:
Nica, sacrificat de liberali. PNL cedează șefia Consiliului Județean Timiș în favoarea PSD
Nicolae Robu la Primăria Timișoara, Alin Nica la CJT: PNL și-a anunțat candidații
Fritz va candida și pentru Consiliul Local. Ce spune despre lupta Nica-Simonis pentru CJT
Trimite articolul
XNu va faceți griji, noi ne facem griji, acum sa vad statutul politic al USR.ului pe pariu ca îl acaparează de bun, după ce l.au acuzat de fel și fel de prostii acum o sa lingă în dos și o sa îl ia ca un candidat propriu.
-
Nu il vor lua fii pe pace.
Calin Dobra si Nica au fost pe departe cel mai nul barati sefi de judet din istoria postdecembrista
-
Nica, da, dar dobra??? Pe vremea lui dobra s-au proiectat, finanțat și chiar început următoarele: lărgirea drum Moșnița, lărgirea drum Dumbrăvița, centrul de legume tomnatic, renovări pe la clădirile cjt și centura. Tot ce s-a terminat și se termina în mandatul Nica a fost contribuția lui dobra. Ce proiect a început, obținut finanțare, autorizat și executat Nica???
-
-
Il puteti pastra si arunca la gunoi cum ati facut si cu minunatul de Catu.
Poate reusiti sa puneti o muratura pentru el
Sictir.
Timisorenii nu, dar tu da. Nu esti timisirean; esti dudestean.
Domnule Nica nu lasati ciocoii sa isi bata joc de dumneavostra. Stati tare pe pozitie.
WRONG: Chiar pot si chiar au fost fonduri la ” cartier ” de mai mult de un deceniu ! POLI?
N-are nici cea mai mica sansa la un al 2 lea mandat !!!
-
Are o sansa. Daca candideaza din partea USR.
Daca electoratul nu se poate vinde, de ce nu ati fost transparent să ne spuneti de ce ati cheltuit 9 mil. de euro pe tot pavajul si scarile din fata institutiei pe care o conduceti. Chiar asa de prosti ne credeti? Sa stiti ca vorba umblă repede, dle presedinte.
Si mai mult de-atat, de ce ati schimbat acelasi pavaj la sume exorbitante? Haideti, nenea Nica ca nu suntem chiar asa de prosti sa nu stim că de-acolo v-ati scos cascavalul pentru viitoarea campanie electorala.
-
Prea frumoas v-ato adresat. Bovina asta cu cap mare (la propriu), nu a facut nimic. A tocat satul ala de bani si judetul. Pavajul il stiti dvs, el are o galagie de manevre. Nu inteleg cum il mai sustine cineva. Nici “partidul lui” nu-l mai sustine. Ce mai cauta omu’ asta la carma institutiilor publice?
Decat Nica care n-a facut nimica, mai bine oricare altul.
-
Cum ar fi Bojin?
-
Al bou: Bojin și ai lui
-
“Timișorenii nu pot fi vânduți la tarabă, la bucată”
Eh, nu pot! Deja i-ati vandut pe cei care au votat PNL la alegerile trecute. I-ati vandut PSD-ului.
NOI IL SUSTINEM PE DOMNUL ALIN CU TOATA COMUNA SI CU TOATE COMUNELE DIN JUR
-
La ce îl susțineți? Omu va fi tras pe linie moartă. Nica si-a bătut cuie singur în talpă aruncând mulți oameni buni din partid, si-a bătut joc de mulți oameni care nu meritau. A promovat submediocritatea. A dansat, cum se spune pe românește, pe muzica lui Salam cu versurile lui 3Trei Sud Est, ceva de genu.
Deci, omul e departe de a știi face politică reală.
Nica, hai, gata boomerule. V-a trecut vremea. Si tie si la copilul de mingi pe nume Robu care recupereaza 10 baloane pentru reciclare. Noi, astia tineri, votam cu usr. Suntem sictiriti de toata mizeria voastra. Astia care suntem nascuti dupa 2000 nu avem interes pentru prostiile pe care le-ati facut. Gen stim sa ne informam si stim ce faceti, sunteti maxim de cacao, va mai voteaza doar cocalarii si prostii. Hai sictir, pensionarea e aproape.
-
“Astia care suntem nascuti dupa 2000(…) stim sa ne informam.” 😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤪🤪🤪🤪🤪🤪🤪🤪🤪🤪
voua va zice chat GPT “adevarul”😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤪🤪🤪🤪🤪
sau bula voastra de pe retelele de “socializare”😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣🤪🤪🤪🤪🤪multumesc, n-am mai ras atat de pe vremea bancu.rilor cu ceausescu “noi stim sa ne informam”🤣🤣🤣🤣😂😂😂😂🤣🤣🤣
si cat zici ca e rata de analfabetism functional in randul tinerilor astia “destepti in cap”?😂
-
cam 45% nu inteleg ce citesc, 45% inteleg partial ce citesc si abia 10% inteleg complet ce citesc. de aceea si au succes la ei lozincile si sloganurile simple, scu rte, de preferinta cu ceva “placutze suedeze”, ei sunt aia buni, ceilalti sunt aia rai. cititori de titluri, scriu mai mult decat citesc. “…daca nu e si fudul”
-
nu ti-a fost greu sa tastezi toate bulinitele alea portocalii? e chiar wow. e vreun limbaj ascuns? ceva cod morse mai de mehala? vad ca ma faci analfabet, dar am luat peste 9 la bacalaureat la limba romana si sunt bursier la facultate, asa ca nu-mi spune tu mie cum sta treaba… dupa cum te exprimi probabil esti ceva simp dubios. Hai, spor acolo pe plantatie. ne auzim in 4-5 ani cand iti iau postul si te vad atunci cum tastezi bulinute, dar din astea: :((
-
😂😂😂😂😂
daca taceai, nu confirmai ce am scris. asa, te-ai inclus singur in aia 90% de care zice gsshw, inca nu-mi dau seama daca intelegi macar partial ce citesti sau deloc, dar e bine ca esti feroce. “imi iei locul”😂😂😂😂🤪🤪🤪🤪
nu vrei tu sa te apuci de stand-up comedy? as plati bilet… cat ai bursa? intr-o seara ai castiga mai mult, garantat!😂🤪
-
-
Penibil! Și asta că și Robu tine cu dinții cu o funcție. Ăștia se dau liberali, dar îs mai răi ca și ruso-comuniștii. Vrea neapărat să plece în dizgrație ca și câțu.
Totul este despre cascaval.
De timisoareni va doare-n basca, asta-i adevarul!
Trebuie sa fie schimbat mister Ni(mi)ca!
De Lae sa nu mai aud si clica lui de profitori!
V-ati facut averi pentru 10 vieti, nesimtitilor!!!
Bătaia pe ciolane ce o să ne mai distram săracilor partide functile nu le lasă….un an de distracție….daca nu ar fi stat mafiot as mai zice cei in aparatul public nici programul de lucru nu și-l respecta doar ii platit sa plece la ce ora are chef si și le trebuie salariu mari ..nici la privați nu mie rușine….lupta ptr bani nemunciti luați asa
Tu si pastidul tau, PNL, fix asta ati facut cu majoritatea cetatenilor romani. Ne-ati vandut la PSD fiindca majoritatea nu au votat cu ei.
Ipocrit penibil.
-
Memoria iti joaca feste, rezultatele au fost asa:
PSD – 28,9%;
PNL – 25%;
USR PLUS – 15%,
AUR 9%De vandut(prostit) te-a vandut(prostit) dulapul plimbaret pe banii tai care a zis ca face el o combinatie pnl+usr… si a facut-o, apoi a scimbat mai multi prim ministri liberali ca sa culmineze cu mizeria de acum.
asa ca mai lasa lupta si treci la munca.-
bai, neimportantule. du-te inapoi la sapa. s-a terminat pauza de cafeluta cand in loc sa citesti psalmi, tu scrii prostii pe tion.
-
mi-ai zis-o! o aveai copiata de undeva, recunoaste, e mult prea tare asta😂
ps: am tractor(3), am motocultor, am si sapa clasica, da’ o tin mai mult de decor. sa fii iubit, ca tare simpatic esti.-
baaai, gata, stiu care esti!, tu erai ala de comenta cu #:P acum ceva vreme, le raspundeai la toti ca un sociopat veritabil. gata, am inteles. hai, nu-mi pun mintea cu nebunii. ai grija de tine. pace.
-
@scoica, si colegii tai de salon stiu ca nu-ti pui mintea cu ei? tu nu prea intelegi cum “functioneaza” treburile pe lumea asta, este? asa-i cand ai o parere prea buna despre tine in mod nejustificat. eu stiu ca sunt neimportant asa ca nu ma afecteaza absolut deloc comentariile papagalilor. vezi ca “ala” e pe alt sait, se zbate singur pe-acolo ca acolo nu prea comenteaza lumea😂. cauta-l si zi-i si lui vreo doua😂, sunt cu.rios daca iti raspunde.
-
@Scoica: sa stii ca am luat hashtagu ala si l-am pus la fiert, ai zis ca se face ca tagliatelele. nu s-a facut! nu te-ai tirat “pe italia”? tot la noi la mare cu masina? tot pe jos la lucru? vezi, io cand ti-am zis ca esti simpatic… da’ daca iti zic mai multi poate o sa si crezi, ca de inteles .. mai greu. hai pa, simpaticule🤪
-
-
-
la timis nu conteaza filiala vs. iulian dumitrescu filiala este importanta
Timisorenii asteapta cu entuziasm sa nu mai auda niica de Alin Nica