În Senat, propunerea de „Revocarea domnului Nica Alin Adrian din calitatea de membru al Consiliului Național de Integritate” a fost inițiată de social-democratul Alfred Simonis, fiind susținută de întreg grupul PSD. Acestei inițiative s-a alăturat și grupul USR. Motivarea privea tocmai faptul că ANI sesizare Parchetul de pe lângă Înalta Curte și Casație cu privire la săvârșirea de către Nica a infracțiunilor de conflict de interese, folosirea funcției publice pentru favorizarea unor persoane și fals în declarații.
În cadrul ședinței de Senat de marți, 12 septembrie, i-a luat apărarea lui Nica Niculescu Țăgârlaș, senator PNL, cel care a indicat faptul că încă nu există vreo condamnare. Tot acesta a afirmat că ANI a sesizat parchetul tocmai pentru că Nica ar fi criticat anumite practici ale agenției. Totuși, rezultatul votului nu a fost influențat de punctul de vedere al senatorului PNL, fiind date 60 de voturi „pentru” și 31 de voturi „împotrivă” sau abțineri.
„Mă bucur să văd că rațiunea a prevalat. Nu îl judecăm pe domnul Nica, nu îi cerem să își dea demisia din funcția politică. (….) Nu este normal ca domnul Nica sau oricine altcineva din consiliul de supraveghere să facă parte din același consiliu în timp ce ANI a trimis sesizare la parchet, iar parchetul te investighează. Nu am înțeles de ce domnul Nica s-a ținut cu dinții de această funcție. (…) Mă aștept ca oricine se află într-o astfel de situație să dea dovadă de moralitate, să se retragă din acest funcții – nu avea ce să caute acolo –. Este absolut normal. Senatul l-a numit, senatul l-a revocat”, a declarat în urma votului Raoul Trifan, senator USR de Timiș.
Ulterior, din partea grupului PSD a vorbit fostul ministrul al Culturii, Lucian Romașcanu, care a spus că „o demisie a domnul Nica ne-ar fi scutit de o asemenea situație astăzi”, dar și că „nu este nicio neînțelegere în coaliția de guvernare” după acest vot. Pe de altă parte, au criticat anumite încălcări de proceduri, Cseke Attila, lider UDMR, Diana Șoșoacă, senatoare independentă, dar și același senator liberal Niculescu Țăgârlaș.
Nica: „Votul politic bate justiția”
În replică, Alin Nica vorbește despre un „vot politic” pentru demiterea sa din calitatea de membru al Consiliului Național de Integritate. Și acesta, ca și senatorul liberal amintit anterior, vorbește despre faptul că încă nu există vreo condamnare care ar justifica demiterea și că „există și alte mize”.
„Votul politic bate justiția! Astăzi, coaliția PSD-USR a votat pentru revocarea mea din Consiliul Național de Integritate, fără niciun temei legal, cu unicul scop de a grăbi acapararea Agenției Naționale de Integritate. Parlamentarii Alfred Simonis (PSD) și Raoul Trifan (USR) au cerut revocarea mea din funcția de membru al Consiliului Național de Integritate deși procurorii nu au apucat să se pronunțe asupra dosarului care mi-a fost fabricat politic de către cei care astăzi mi-au aranjat revocarea.
Mecanismul e simplu: o persoană plătită reclamă diverse spețe, procurorii sunt obligați să cerceteze, timp în care oponenții politici intoxică spațiul public cu minciuni ascunse în spatele unor așa zise declarații politice. Pentru că nu am mentalitate de victimă, deși sunt atacat constant și nejustificat, voi contesta în instanță votul senatorilor care m-au demis din Consiliul Național de Integritate. Pe cei care au ticluit o asemenea mizerie, pe cei care dau bani pentru așa ceva cu gândul că vor câștiga voturi în plus, am încredere că îi va sancționa comunitatea, la alegeri.
Poate vă întrebați de ce a fost o miză înlăturarea mea din Consiliul Național de Integritate. Acest Consiliu este singura entitate cu atribuții de control asupra ANI, astfel că, la scurt timp după ce am adus în atenția presei disfuncționalitățile acestei instituții, după ce am arătat cum aceasta riscă să fie folosită pentru hărțuirea unor oameni nevinovați, PSD-ul s-a activat instant.
Dacă până acum am atras atenția că 9 din 10 persoane reclamate de către ANI la Parchet, la final, sunt declarate nevinovate, mă aștept ca, în câteva luni, PSD-ul să își facă treaba și, în an electoral, să asistăm la acel film sinistru în care președintele ANI, băiat de primar PSD-ist, va lega și va dezlega cariere administrative și candidaturi politice. Vor fi 10 din 10 nevinovați cu reputația afectată, vor fi 10 din 10 șantajați politic și 10 din 10 persoane linșate mediatic în timp ce adevăratele dosare de corupție, șpăgile și combinațiile vor rămâne în siguranță, în afara atenției publice.
Chiar dacă, temporar, am pierdut calitatea de membru al Consiliului Național de Integritate, voi continua să semnalez abuzurile comise de ANI și voi monitoriza activitatea acestei instituții. Apreciez munca depusă de angajații ANI, știu că își fac datoria, însă, pentru ca munca lor să dobândească valoare, este nevoie de o schimbare sistemică, acea schimbare pe care începusem să fac și care m-a costat dosarul fabricat politic.
Închei cu o întrebare: cei care mi-au cerut revocarea sunt gata sa își dea demisia din funcțiile publice pe care le dețin dacă voi fi declarat nevinovat?”, a scris Nica, pe pagina sa de Facebook.
UPDATE. PSD Timiș salută decizia Senatului
La aproximativ două ore de la votul din senat și una de la ieșirea publică a lui Alin Nica, au transmis un comunicat de presă și reprezentanții PSD Timiș, filială condusă tocmai de inițiatorul demersului din Senat. Aceștia spun că liberalul ar trebui să renunțe la „criza de nervi” din mediul online și, eventual, să conteste în instanță decizia senatorilor, dacă are ceva de dovedit.
„Să recapitulăm. Nica a fost cercetat de Agenția Națională de Integritate pentru mai multe fapte pe care le-ar fi comis, cum ar fi conflict de interese și fals în declarații, ANI sesizând Parchetul, instituție care continuă cercetările. Pentru ca toată situația să capete note ridicole, Nica era membru al Consiliului Național de Integritate, adică exact forul cu puteri de control asupra ANI. Fără vreun gând al unei demisii de onoare, știm, un cuvânt pe care Alin Nica nu îl are în vocabular, acesta dorea să aibă în continuare putere asupra inspectorilor de integritate.
Însă astăzi s-a făcut dreptate, iar acum președintele PNL Timiș se poate apăra în instanțele de judecată și își poate dovedi nevinovăția ca orice alt politician sau funcționar public asupra căruia planează acuzații. Ce a înțeles Nica din votul senatorilor de azi? Că trebuie să se agațe cu disperare de o funcție, să se victimizeze într-un mod care nu îi face cinste și să arate cu degetul către alte partide care, susține el, îi vor răul. Un rău pe care și l-a făcut cu propria mână”, au transmis reprezentanții PSD Timiș.
Trimite articolul
XMergeți în Dudeștii noi, întrebați de ni(mi)ca, cred că nu mai trebuie nici un ANI. E unul cu o fabrică de mobilă….
Oleeeeeeeeeeeeee! In sfarsit! Se pare ca exista putina dreptate in Romania!
-
Prea putina, sau neglijabila!
Pai tocmai preacinstitul de Alfred Simonis arunca primul piatra?
-
Eu sper ca nu mai exista naivi in tara asta care sa creada ca in politica romaneasca exista si oameni de bun simt…se trezesc sa comenteze Simonis si Raoul…mare-i gradina ta Doamne!
-
umbla vorba ca fratii Siomionis furau casetofoane de prin masini. Dar nici cu Nica nu mi-e rusine, 0 realizari la nivel de judet.