Mai mult, senatorul de Timiș Alina Gorghiu crede că nici Liviu Dragnea nu mai poate rămâne în fruntea PSD și a Camerei Deputaților.
„După tot ceea ce am văzut după ședința PSD, acest partid nu mai poate rămâne la guvernare. Riscăm ca imaginea României să aibă de suferit. Am ajuns într-o situație extrem de gravă.
Am spus încă de săptămâna trecută că Liviu Dragnea nu mai poate rămâne în fruntea PSD și a Camerei Deputaților cu toate problemele de imagine pe care le are. Numai că PSD refuză realitatea şi a ales solidarizarea cu Liviu Dragnea, în detrimentul intereselor românilor. Sper, totuşi, că nu în unanimitate. PSD a ales să lupte împotriva statului de drept şi împotriva democrației.
În acest an de guvernare PSD ne-a dus la dezastru economic şi social, prin toate măsurile de neînţeles pe care le-a luat. Şi dacă nu era de ajuns, acum îşi inventează duşmani care să justifice un eventual dezastru politic”, transmite Alina Gorghiu.
Gorghiu crede că puterea în lumea lui Liviu Dragnea înseamnă “statul paralel”.
„Dacă acest om, la modul cum înţelege puterea, ar stăpâni acest “stat paralel” care este exclusiv creaţia imaginaţiei PSD, atunci nu vreau sa ma gândesc unde am ajunge. Va fi extrem de nedrept pentru România și pentru români să suporte neîncrederea internațională și consecințele pentru dezvoltarea și imaginea țării, doar pentru că PSD refuză să accepte o justiție independentă și transparentă. Acum mai puțin de un an îndeplineam toate condițiile de a intra în zona Euro. La cum arată cifrele economice, în curând nu le mai îndeplinim. Acum mai puțin de un an erau speranțe de ridicare a MCV. Acum se vorbește despre redeschiderea unor chestiuni care fuseseră considerate închise. Românii nu au nevoie de așa ceva! Această țară are nevoie de o alternativă politică democratică care, în primul rând, să apere instituțiile democratice, statul de drept și independența justiției!, transmit Gorghiu.
Gorghiu spune că analizele arată că față de estimările bugetare de la începutul anului vom avea o reducere de 13 miliarde lei la investiți, dar cheltuielile cu salariile, pensiile și alte măsuri de asistență socială, vor fi cu peste 10 miliarde de lei mai mari. În plus, INS spune că în primele zece luni ale anului facturile la energia electrică au crescut cu peste 7%, la energia termică cu circa 3%, iar gazele s-au scumpit cu aproape 2%.
Situația socială?
„PSD a realizat ”performanțe” unice după căderea comunismului. Întâi că a coalizat împotriva sa sindicate, patronate, societate civilă, administrație locală, fiecare dintre ele reacționând față de o guvernare haotică, specialistă în reforme de hârtie și castele de nisip. În al doilea rând, a rupt orice formă de dialog social pentru că, nu-i așa, ce credibilitate poate să mai aibă această coaliție care și-a demis propriul guvern tocmai pentru acuzația de a nu fi respectat programul de guvernare? Ce credibilitate mai poate avea un partid asupra cărui lider planează suspiciuni de natură penală?
Situația politică? Este clar că acest partid și-a atins limita ipocriziei la guvernare. Pentru toate aceste motive, PNL a avut inițiativa de a depune o moțiune de cenzură. Este momentul să punem capăt guvernării PSD, care ignoră că tinerii noștri aleg să muncească în afara granițelor țării, că sistemul de sănătate este la pământ și la fel și cel de educație, că un procent tot mai mare dintre cetățeni trăiesc într-o sărăcie din ce în ce mai accentuată, că un număr mare de mici întreprinzători văd deja falimentul tot mai aproape, din cauza modificărilor Codului Fiscal. Faptul că PSD recurge la teorii ale conspirației, că spune că există cineva care încearcă să preia controlul asupra puterii politice și acționează pentru blocarea programului de guvernare, este doar o scuză lamentabilă și deloc onorantă. Toate acestea sunt născute din disperare, din lipsă de rațiune și de decență”, transmite Gorghiu.
Parlamentarul de Timiș crede că „pentru a mai salva ceea ce se mai poate este nevoie de o reacție din partea societății și din partea fiecărui cetățean. Este nevoie de mobilizare maximă, la fel ca în februarie când românii au spus tare de tot că în Constituția noastră scrie că ”nimeni nu este mai presus de lege”. Atunci s-a auzit la fel de tare și în afara țării, dar au auzit și Liviu Dragnea și camarila sa, care au dat înapoi, temporar şi prea puțin”.
„Am convingerea că nu sunt puțini acei colegi parlamentari ai coaliţiei, care nu mai vor să gireze în numele lor, o guvernare care distruge economia, atacă justiția și scoate România din UE. Fac apel către toţi colegii de bună credinţă, să voteze așa cum le dictează conștiința și nu cum le spune Liviu Dragnea. Am spus din primul moment, pentru Liviu Dragnea este începutul sfârșitului”, transmite Gorghiu.
(925146)
Citiți principiile noastre de moderare aici!