Până la realizarea Inelului IV de circulație, reprezentanții primăriei vor să fluidizeze cumva traficul aglomerat din zona str. Grigore Alexandrescu, astfel că s-au apucat de amenajarea unei noi străzi care să lege Aradului de Torontalului. Trece pe lângă serele Facultății de Agronomie, susțin reprezentanții Direcției Edilitare din primărie. Pe programul de intervenții al Societății de Drumuri Municipale se numește, aparent, strada Agronomiei, deși o stradă cu același nume există și în zona Dâmbovița.
Șoseaua va avea două benzi de circulație, dar și trotuare și piste pentru biciclete pe ambele sensuri, anunță primarul Timișoarei.
„S-a avansat la noua arteră de legătură dintre Calea Aradului și Calea Torontalului, înainte de a se intra în oraș. Este în lucru într-o fază destul de avansată, după pozele pe care le-am primit, o arteră care va scuti orașul de un număr mari de mașini. Se va putea merge pe strada nouă în curând. Nu facem peste iarbă, ci pe traseul unde exista un drum pe care unii se mai încumetau să intre. Acum facem o adevărată stradă, cu piste de biciclete, cu trotuare, cu două benzi, era și îngustă pe deasupra. Este o nouă arteră, că nu era arteră înainte, era o cărare”, a explicat primarul Nicolae Robu.
Consilierii locali au adoptat, în ședința de consiliu care a avut loc vineri, și actualizarea devizului general din cadrul studiului de fezabilitate aferent proiectului „Modernizarea str. Grigore Alexandrescu, tronson Calea Torontalului – Calea Aradului”. Valoarea estimată a investiției a crescut la aproape 11 milioane de lei cu TVA, de la aproximativ 9,5 milioane de lei cu TVA. Așadar, amenajarea a 800 de metri lungime de șosea la patru benzi de circulație, cu trotuare și piste de biciclete, locuri de parcare, zone verzi și a unui nou sens giratoriu pe Calea Torontalului va costa primăria 2,29 milioane de euro. Primarul Nicolae Robu susține că lucrarea va începe anul viitor.
„Eu îi înțeleg pe cetățenii care locuiesc în zonă, e foarte importantă strada, dar nu a putut să ajungă la rând, în 2019 cu certitudine va ajunge”, a conchis Robu.
Conform documentației, strada Grigore Alexandrescu ar trebui să fie complet funcțională, după modernizare, în termen de opt luni de la începerea lucrărilor.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1864395″]
[related-post post_id=”1864395″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!