Polițiștii de frontieră de la Lunga şi Sânnicolau Mare au prins ,în cursul nopții de luni spre marți, 16 persoane, organizate în patru grupuri, care au trecut, respectiv intenționau să treacă ilegal frontiera de stat. Șapte dintre migranți au fost prinși după ce au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, iar ceilalți nouă au fost prinși în timp ce intenționau să treacă ilegal în Ungaria. În urma audierilor, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre cetățeni din Algeria, Somalia şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 20 şi 41 de ani. O parte dintre migranți a declarat că a ajuns cu trenul până în localitatea Kikinda din Serbia, de unde şi-a continuat călătoria cu un taxi până în apropierea frontierei cu România, de unde a mers pe jos, peste câmp, până în momentul reţinerii. Toate persoanele reținute au povestit că intenționau să ajungă în Spațiul Schengen și că au recurs la acestă metodă deoarece nu dețineu vizele necesare.
Toți cei 16 migranți sunt acum cercetați penal pentru trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!