Cei doi candidaţi eliminaţi din sală sunt de la centrul de examinare de la Şcoala Generală nr. 25 şi nr 27. „Candidaţii au făcut schimb de ciorne între ei. Numele de pe ciornă nu corespundea cu cel din buletin”, ne-a spus inspectorul şcolar general al inspectoratului Şcolar din Timiş, Marin Popescu.
Până la această probă au fost scoşi din examenul de bacalaureat în total 20 de elevi. Aceştia nu vor mai putea susţine examenul de maturitate timp de două sesiuni, adică până în vara anului 2013.
La proba scrisă obligatorie a profilului în Timiş au fost înscrişi 3400 de candidaţi şi s-au prezentat doar 2600. Cei mai mulţi dintre elevii înscrişi au susţinut examenul la matematică.
Examenul continuă vineri, 2 septembrie, cu proba la alegere a profilului si specializarii. Ca măsuri antifraudă, Inspectoratul Şcolar din Timiş a decis ca elevii să fie supravegheaţi atât video cât şi audio.
Totodată, elevii trebuie să îşi scrie numele şi pe ciornă. Rezultatele examenului de bacalaureat se vor afişa în data de 4 septembrie, iar în aceeaşi zi se pot depune şi contestaţiile. Rezultatele finale vor fi afişate în 7 septembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!