Repetiţia pentru alegerile
europarlamentare a fost organizată de
Asociaţia Pro Democraţia. A fost
o repetiţie generală, care s-a adresat elevilor
din clasele a XI-a şi a XII-a de la 45 de licee din
ţară, printre care şi trei din judeţul
Timiş. Este vorba de Grupul Şcolar Mihai Eminescu
Jimbolia, Liceul de Arte Plastice şi Colegiul Tehnic
din Timişoara. Prin aceast exerciţiu
electoral s-a dorit informarea tinerilor
cu privire la modul de desfăşurare a alegerilor
şi grupurile politice din Parlamentul European. La
secţia de votare din Timişoara, organizată
la primărie, au fost „arondate” Liceul de
Arte Plastice şi Colegiul Tehnic. La ora 12,
prezenţa la urne pentru liceeni de la Arte Plastice
era de 30,9 la sută, pe lista
electorală permanentă fiind
înscrise 110 persoane, iar la Colegiul Tehnic –
31,4 la sută, fiind înscrişi pe liste 277
de alegători. Asta, în condiţiile în
care se estimează că la alegerile pentru
Parlamentul European, care se vor desfăşura
cu-adevărat în 7 iunie 2009, vom sta mult mai
rău, timişenii numărându-se mereu
printre codaşi la acest capitol. Prin acest proiect,
derulat de Pro Democraţia în parteneriat cu
Ministerul Educaţiei, organizatorii au dorit şi
să-i stimuleze de tineri să se prezinte la vot,
pentru că depinde de noi pe cine trimitem la
Bruxelles.
Am avut repetiţie pentru europarlamentare
Alegeri pentru Parlamentul European. Sala de consiliu a
Primăriei Timişoara s-a transformat, miercuri,
în secţie de votare. Au fost amenajate urne
şi cabine de vot, iar membrii biroului electoral au
aşteptat alegătorii. A fost însă doar
o simulare a procesului electoral din 7 iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!