Ambasadorul von Mettenheim a avut şi întâlniri cu reprezentanţi ai lumii culturale şi economice germane la Timişoara, urmând ca în cursul serii să participe la un concert de Crăciun la Dom.
„Aceste distincţii se acordă foarte rar, pentru merite deosebite (…). De această dată este vorba despre două persoane care au acumulat merite deosebite în activitatea desfăşurată pentru comunitatea pe care o reprezintă. Pe de altă parte, doresc să precizez că sunt bucuros să pot participa la concertul tradiţional de Crăciun organizat de către Consulatul German din Timişoara. Referitor la cultură, mărturisesc că am un mare deficit pentru că nu am reuşit să văd niciun spectacol al Teatrului German de Stat din Timişoara, dar promit că următoarea vizită aici o voi face pentru o premieră sau un spectacol al acestui teatru ”, a precizat ES Andreas von Mettenheim, la Casa Adam Müller Guttenbrunn, unde a avut loc festivitatea.
Pe agenda de lucru a ambasadorului a fost prevăzută şi o întâlnire cu membrii consiliului de conducere al Clubului Economic German din Banat cu sediul la Timişoara, precum şi vizitarea firmelor Continental Automotive Romania din Timişoara şi Aton Transilvania din Carani. Despre aceasta din urmă, ES Andreas von Mettenheim a declarat că nu doreşte să facă declaraţii publice. „Există probleme juridice complicate la Aton şi vreau să văd ce e acolo. În ce priveşte extinderea Continental, consider că este o chestiune bună, prin crearea de locuri de muncă aici”, a precizat ES Andreas von Mettenheim.
Delia S. Barbu
Citiți principiile noastre de moderare aici!