Investitorii germani şi-ar dori mai multă stabilitate legislativă, dar şi dezvoltarea domeniilor de colaborare cu parteneri români, în special în domeniul cercetării. Aflat la Timişoara, Excelența Sa, Andreas Von Mettenheim, ambasadorul Republicii Federale Germania în România, s-a întâlnit cu Eugen Dogariu, prefectul judeţului Timiş, dar şi cu Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
„Dorinţa este să existe mai multă stabilitate legislativă, un cadru care să permită oricărui investitor să vină aici, să nu simtă că îşi riscă investiţia”, a spus ambasadorul Germaniei. Despre posibile domenii noi de investiţii în vestul ţării, Excelenţa Sa a spus că trebuie trecut de la oferta „forţei de muncă” la ceva „mai sofisticat”. „Partenerii români ar trebui să se străduiască mai mult să atragă investiţii care să nu fie o prelungire a celor existente, a forţei de muncă ieftine, ci să mizeze pe o sofisticare, pe ceva ce presupune un nivel mai ridicat de cunoştinţe. Să se treacă de la automotive, de exemplu, la cercetare. La asta mă refer”, a spus Excelența Sa Andreas Von Mettenheim, după întâlnirea avută cu Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
La rândul său, liderul CJT a declarat că mizează pe intensificarea relaţiilor cu parteneri germani în vestul ţării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!