Poliţia Locală ar trebui să amendeze chiar….Primăria Timişoara
„Bună ziua, mă numesc Cătălin şi locuiesc pe Calea Torontalului în Timişoara. Am citit materialul dvs despre problemele de sănătate pe care le determină ambrozia şi vreau să vă spun că, aproape de blocul în care locuiesc, chiar în curtea spitalului de pe Torontalului, buruienile cresc în voie, fără ca cineva să fie deranjat de asta”. Aşa începe sesizarea unui timişorean şi, cu siguranţă, nu ar fi singura, dacă oamenii ar fi întrebaţi despre problemă.
Pornind de la caz, am găsit mai multe spaţii care aparţin unor instituţii publice din Timişoara, terenuri pline de buruieni. Primul este chiar cel al viitorului Institut Oncologic din Timişoara. Situată pe Calea Torontalului, clădirea a fost trecută recent din proprietatea Primăriei Timişoara, care a deţinut-o în ultimii ani, în cea a Direcţiei de Sănătate Publică Timiş.
Aflat într-o oarecare tranziţie birocratică, spaţiul rămâne în continuare neîngrijit. „Prin hotărâre de guvern, construcţia nefinalizată a Spitalului Municipal din Calea Torontalului a fost trecută în administrarea Autorităţii de Sănătate Publică Timiş şi este în curs de predare. Colegii de la Direcţia de Mediu a Primăriei Timişoara spun că, într-adevăr, este o zonă în care acea plantă care produce alergii este prezentă. A fost cosit de două ori deja, din primăvară până acum, tot perimetrul respectiv. Proprietarii din jurul acelui teren au fost avertizaţi să cosească şi ei iarba, pentru a nu răspândi ambrozia, dar nu au făcut-o încă, fapt pentru care vor fi luate măsurile legale împotriva lor”, precizează reprezentanţii Primăriei Timişoara. Pisica, în acest caz, sub forma ambroziei, e aruncată la propriu în curtea vecinilor.
Oricum, între cele 7 amenzi date de către Poliţia Locală în acest an pentru terenuri neîngrijite, nu figurează nici o instituţie publică. „În primele şapte luni ale acestui an au fost date 7 sancţiuni, toate aplicate în urma unor sesizări ale cetăţenilor din Timişoara. Sancţiunile s-au aplicat conform Hotărârii 371 din 2007 modificată, privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Timişoarei. Domnul care a sesizat problema de la clădirea de pe Calea Torontalului trebuie să facă o sesizare telefonică sau scrisă la noi pentru a putea lua măsuri. În cazul persoanelor juridice se aplică sancţiuni conform art.1, litera r din hotărâre, iar în cazul persoanelor fizice se aplică art.2, litera u din hotărâre”, precizează Georgina Velicu, purtător de cuvânt la Poliţia Locală Timişoara.
Aceasta a mai precizat că, aşa cum spun procedurile, în urma unei sesizări, agenţii se deplasează la faţa locului, verifică situaţia şi încearcă să stea de vorbă cu proprietarul terenului neîngrijit. Dacă acesta nu este de găsit, Poliţia Locală solicită un extras de Carte Funciară pentru suprafaţa respectivă şi se sancţionează proprietarul terenului din CF. Cele 7 amenzi aplicate în acest an pentru terenuri neîngrijite în Timişoara au vizat străzile Ranetti, Intrarea Venus, Inocentiu Klein, Alexandru Vaida Voievod, Mihai Viteazul, Trubadur şi Calea Aradului.
Nici Consiliul Judeţean Timiş nu stă mai bine cu grija pentru terenurile sale decât Primăria Timişoara. În Parcul Industrial Timişoara, dintre cele 26 de parcele sunt închiriate 21, iar celelalte 5 sunt încă ale CJT. „Pentru terenurile concesionate răspunde concesionarul. Pe celelalte 5 terenuri ale CJT s-a făcut o cosire în acest an şi urmează să se mai facă una”, spune Jana Lavrits, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Timiş.
Terenuri de vânzare cu tot cu buruieni
Unul dintre motivele invocate de Poliţia Locală atunci când s-a discutat despre numărul mic de măsuri luate pentru terenurile neîngrijite a fost neidentificarea proprietarilor.
Există însă zeci de terenuri scoase la vânzare în oraş şi în jurul Timişoarei, terenuri unde – în ciuda (kilo)metrilor de buruieni – se mai pot zări , totuşi, numerele de telefon ale celor care le deţin sau le scot la vânzare. „Da, noi avem câteva terenuri la vânzare. Ştim că nu sunt îngrijite, dar noi nu suntem proprietari, ci doar intermediem vânzarea lor”, spune Cătălin Regea, reprezentantul unei firme care vinde un astfel de teren. Totuşi, nimeni nu se sesizează. Deşi la nivel declarativ toţi vor să stârpească ambrozia, să facă ordine şi tuturor le pasă de oraş, puţini sunt cei care şi iau măsuri.
Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara, Regiunea Vest, a trimis o informare conform căreia „pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, autorităţile administraţiilor publice locale au obligaţia de a îmbunătăţi microclimatul localităţii, de a înfrumuseţa şi proteja peisajul, de a menţine curăţenia localităţilor şi obligaţia să adopte şi să aplice măsuri obligatorii cu privire la întreţinerea curţilor şi împrejurimilor acestora, a spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri, a arborilor şi arbuştilor decorativi”.
Doina Marin, reprezentant al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timişoara precizează că „Agenţia nu este organism de control. Verificările sunt treaba Gărzii de Mediu. Responsabilităţile Agenţiei sunt legate exclusiv de zonele protejate”.
Prin urmare, toţi doresc, dar atunci când vine vorba de făcut, e… treaba altora.
Timisoara este amenintata de un pericol care creste de la an la an: ambrozia
Iarba verde de acasa… posibila sursa a disconfortului zilnic
Citiți principiile noastre de moderare aici!