Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat că începând cu data de 1 iunie va deveni funcţional sistemul de închiriere a bicicletelor din staţiile RATT, sistem creat prin proiectul de modernizare a staţiilor de transport public intermodal implementat de municipalitate pe bani europeni.
Prin acest proiect a fost creată o reţea de 25 staţii de închiriere a bicicletelor în regim self-service, au fost achiziţionate 300 de biciclete, au fost reparaţi 23 de kilometri de piste şi s-au făcut amenajări în zona intersecţiilor.
Bicicletele lipseau însă din unele staţii RATT în cursul zilei de luni, când a testat sistemul şi viceprimarul Dan Diaconu. Din celelalte staţii, timişorenii au putut să împrumute biciclete dacă au obţinut în prealabil cardul RATT şi un cod PIN care trebuie introdus pentru a avea acces la vehicul. Diaconu a primit cardul cu numărul 30 în sistemul VeloTM.
„Am testat pentru o oră şi bicicleta, care se comportă foarte bine. Sistemul e funcţional pe 10 staţii în acest moment, iar în următoarele două săptămâni pe toate celelalte. Cardul este gratuit şi se eliberează în 3 minute. Pentru a vedea staţiile online: www.velotm.ro. Timişoara devine astfel primul oraş din România cu sistem funcțional de bikesharing automat”, a anunţat, în cursul zilei de luni, edilul.
În unele staţii, de exemplu în cea din Piaţa Libertăţii, oferea indicaţii doritorilor o angajată a RATT. Femeia avea un echipament inscripţionat cu „Security RATT”, dar ne-a explicat că este de fapt controloare şi că se află acolo pentru a se asigura că oamenii înţeleg cum funcţionează sistemul şi ca să nu apară probleme.
VeloTM – instrucţiuni de utilizare
Cum se împrumută o bicicletă în sistemul VeloTM? Instrucţiunile pot fi găsite şi în staţii.
„La sediul RATT (Take Ionescu 56) vă activaţi cardul în sistemul veloTM prezentând un act de identitate şi o adresă validă de email. Adresa de email va fi utilizată de sistem pentru a furniza un cod PIN pe baza căruia veţi putea împrumuta o bicicletă. Accesând portalul www.velotm.ro puteţi completa un formular cu toate datele personale, dar cardul va fi activat doar în cele nouă puncte dedicate acestui proces (n.r. – la nouă dintre chioşcurile RATT, dar acestea au fost închise de 1 Iunie, fiind deschis doar centrul de vânzare de la sediul Regiei, de pe Bulevardul Take Ionescu nr. 56). Alegeţi una din cele 25 de staţii în care sunt disponibile bicicletele din sistemul veloTM utilizând consola din staţie. Apăsaţi tasta „Ridicaţi bicicleta”, apropiaţi cardul de zona de citire a totemului şi introduceţi PIN-ul” – aşa sună instrucţiunile.
Lumea este informată şi că bicicleta trebuie folosită „ca mijloc de transport între două staţii”, iar timpul de utilizare nu trebuie să depăşească o oră.
„Depăşirea acestui interval atrage după sine sancţiuni, până la suspendarea cardului. Dacă intervalul în care bicicleta nu a fost înapoiată depăşeşte 10 ore, bicicleta se consideră furată şi se anunţă organele de ordine”, sunt avertizaţi utilizatorii.
La înapoierea vehiculului, aceştia trebuie să verifice „zăvorârea bicicletei în rastel” trăgând-o înapoi. Dacă sistemul ”refuză” bicicleta, trebuie anunţat dispeceratul RATT la numărul de telefon 0356.803.716. Acesta este numărul la care se acordă asistenţă la folosirea sistemului Velo TM.
Nu depăşiţi ora şi… mâinile pe ghidon!
Ce se întâmplă dacă nu înapoiaţi bicicleta în decurs de o oră? Vi se suspendă cardul.
„Cardul persoanei va fi suspendat pentru accesul la serviciul VeloTM, începând cu data şi ora de la care s-a înregistrat depăşirea. Transportul intermodal cu biciclete este asimilat cu transportul în comun, iar după suspendarea cardului, potrivit HCL 371/2007, Art. 32, “călătoria fără bilet, abonament sau legitimaţie de călătorie va fi sancţionată cu amendă contravenţională cuprinsă între 200-500 lei”, transportul este considerat fraudulos. Depăşirea duratei de timp de 10 ore de la ridicarea bicicletei este considerată furt, iar persoanei cu al cărei card s-a ridicat bicicleta îi vor fi întocmite documentele necesare recuperării prejudiciului” – asta prevede regulamentul de funcţionare al VeloTM.
Se precizează însă că, „pe parcursul zilei, un călător are dreptul să utilizeze un număr nelimitat de biciclete pe durata maximă a unei ore pentru o bicicletă”.
Clientul este obligat… „să utilizeze bicicleta în mod continuu, fără staţionări, prin ridicarea la o staţie şi predarea la alte staţii”. Nu că cineva îl va urmări pe om să vadă dacă staţionează sau nu…
Există câteva reguli stricte impuse de autorităţi: bicicletele nu pot fi folosite de către persoanele sub 14 ani sau pentru transportul de pasageri, în special copii, nu pot fi transportate substanţe inflamabile, explozive, toxice sau periculoase, nu se poate participa cu vehiculele la curse, nu se poate merge cu ele pe furtună sau vânt puternic şi nu pot fi folosite de persoane aflate sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.
În plus, bicicleta… nu poate fi condusă fără mâini, avertizează cei care gestionează sistemul.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!