Controalele pompierilor timișeni au vizat în primul rând sălile și localurile în care se organizează petreceri de revelion dar și unele supermarketuri, unități de alimentație publică și spațiile comerciale în care sunt aglomerări de persoane în această perioadă.
Cei de la ISU Banat au efectuat, în decembrie, 26 de controale la astfel de operatori economici. Cele mai mari nereguli constatate au fost lipsa autorizațiilor de securitate la incendiu sau neverificarea instalațiilor electrice.
Pompierii timișeni spun că au avut în vedere și ca reprezentanții societăților comerciale să remedieze deficiențele privind apărarea împotriva incendiilor, pentru ca manifestările de revelion să se desfășoare în siguranță. În total, pompierii timișeni, au aplicat 33 de avertismente și 15 amenzi în valoare totală de 105.000 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!