Acțiunea s-a desfășurat, vineri, în Sânnicolau Mare, dar și în localitățile limitrofe. La controale au participat polițiști de la ordine publică, rutieră, investigare a criminalităţii economice, polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase şi reprezentanţi ai Inspectoratului Pentru Situații de Urgenţă Timis, Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, ai Direcţiei de Sănatate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinară, precum şi ai Gărzii de Mediu.
„Efectivele au acţionat pentru verificarea legalităţii funcţionării unităţilor comerciale şi a personalului angajat, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autovehicule cu încălcarea legislaţiei rutiere, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă. Astfel, au fost controlate 11 unități comerciale, 18 producători agricoli şi 3 sisteme de pază, polițiștii legitimând 480 de persoane şi controlând 251 de autovehicule. În urma acțiunilor întreprinse, polițiștii au constat patru fapte de natură penală și au aplicat 135 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 3 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, 6 pentru nerespectarea Legii 12/1990, 1 – OUG 28/1999 şi pentru nerespectarea normelor rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate fiind de 70.860 de lei. La acţiune au participat 52 de lucrători cu 17 autospeciale de poliţie”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
În timpul controalelor, polițiștii timișeni de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au verificat o societate comercială de pe raza localității Tomnatic. Au găsit acolo două tone de substanțe pentru protecția plantelor, expirate.
„Totodată, s-a constatat faptul că la punctul de lucru ambalajele substanţelor erau incinerate în containere metalice, nefiind respectate prevederile legale pe linia eliminării şi neutralizării deşeurilor. Întreaga cantitate de substanţe a fost indisponibilizată şi ridicată de către politişti în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii poluarea prin evacuarea în atmosferă a deșeurilor şi neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, privind protecţia mediului”, spun polițiștii timișeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!