Oamenii legii au acționat pe întreaga rază a Secției 2 Poliție Timișoara. Au organizat astfel mai multe controale pe linie de ordine publică și rutieră, iar la verificări au participat și polițiști de la investigații criminale, pompieri, jandarmi și angajați ai ITM Timiș. Oamenii legii au acționat pentru verificarea legalității functionării societăților comerciale, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă. Ei au verificat 29 de societăți comerciale, 157 de autoturisme și au legitimat peste 300 de persoane.
„În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 5 infracțiuni și au aplicat 121 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire social, a ordinii si liniștii publice, OUG 97/2005 privind evidenta, domiciliul, reședința si actele de identitate ale cetățenilor romani și O.U.G. 195/2002 privind nerespectarea normelor rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de aproape 55.000 de lei. Totodată, poliţiştii rutieri au reținut în vederea suspendării 3 permise de conducere și au retras 11 certificate de înmatriculare”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!