Polițiștii locali au organizat săptămâna noi controale în mijloacele de transport în comun. Agenţii au urmărit atât călătorii care circulă fraudulos cu tramvaiele, troleibuzele sau autobuzele, cât şi sancţionarea persoanelor care aruncă diverse deșeuri, consumă seminţe sau alte produse și fac mizerie sau cerşesc în mijloacele de transport ale RATT. Au fost aplicate 21 de amenzi în baza Hotărârii de Consiliu Local 371 din 2007 modificată, privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor.
„În urma acțiunilor organizate în mai multe zone ale orașului, cum ar fi Calea Buziașului, Aradului-Torontalului, Catedrala Mitropolitană-Piața Maria etc, au fost aplicate un număr de 21 sancțiuni contravenționale (…). Dintre acestea un număr de 11 au fost pentru lipsa biletelor sau abonamentelor pentru călătorie, de câte 200 lei fiecare, şi 10 pentru consumul de seminţe şi băuturi alcoolice, precum şi al altor alimente care conduc la disconfortul celorlalţi călători şi aruncarea de hârtii, ambalaje, dar şi cerşit în tramvaie, de câte 500 lei fiecare”, a arătat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin. Verificările în mijloacele de transport în comun vor continua.
Peste 60 de cersetori adunati de pe strazile Timisoarei
Citiți principiile noastre de moderare aici!