Luni, producătorul de software a lansat noi solicitări pentru viitori angajaţi pentru locaţia deţinută la Timişoara.
Ronald Bonkofski, directorul general Microsoft, a declarat că la sfârşitul anului vrea sa atingă o creştere a veniturilor cu 10%. cât priveşte angajarea de personal nou perspectivele sunt excelente.
Pentru următorii doi ani numărul celor care iau salariul de la Microsoft în România ar putea creşte cu până la 500 de persoane.
În ceea ce priveşte locaţiile Microsoft din România, Bonkofski spune că în cele două centre din Bucureşti şi Timişoara sunt 300 de angajaţi, însă în acest moment mai angajează încă 30.
Mai mult, în următorii 2 ani obiectivul este de a mai angaja încă 500 de specialişti. Cele trei zone pe care se va axeza compania sunt contractele guvernamentale, produsele pentru consumatori şi cloud computing-ul.
Compania americană a plasat luni, pe site-urile specializate de angajare, oferte pentru două noi poziţii la centrul deţinut la Timişoara. În primul rând este vorba de un post de Internship Software Development Engineer. Este un job full-time, destinat studenţilor în anii terminali la Calculatoare sau Inginerie, sau absolvenţilor ce şi-au luat diploma în 2010. Cel de-al doilea post este pentru Software Development Engineer. Se caută persoane cu experienţă în domeniul proiectărilor software şi în diferite limbaje de programare. Cine va fi selectat va lucra la crearea de site-uri web, la realizarea de aplicaţii software destinate utilizatorilor casnici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!