– Cine este Visteon?
Suntem tipii noi din oraș. Visteon este singura companie din lume specializată în doar în electronica destinată cabinei automobilului. În trecut ne ocupam cu o gamă largă de produse pentru sectorul automotive, dar ne-am dat seama că trebuie să ne orientăm doar spre acest domeniu am electronicii destinate cockpit-ului auto. Deci gama noastră de articole produse se referă la instrumente de bord, sisteme de infotainment, o nouă categorie denumită „controloare de domeniu”, adică un singur produs care se ocupă cu managementul mai multor operațiuni în cadrul automobilului. De asemenea ne ocupăm cu producția de head-up display-uri.
– De ce a fost nevoie de un nou centru Visteon?
– Avem mai multe centre de dezvoltare în întreaga lume. Doar în Europa avem asemenea unități în Marea Britanie, în Franța, Portugalia, Germania sau Bulgaria,. Scopurile realizării unui nou centru la Timișoara sunt în număr de două. În primul rând veniturile noastră companiei trebuie să crească în perioada viitoare cu un procent format din două cifre, aceasta până în anul 2021. O creștere importantă! Deci aceasta presupune existența unui nou punct pe harta dezvoltării, care să susțină această creștere. Centrele deja existente sunt la capacitate maximă și aveam nevoie de un nou loc care să susțină dezvoltarea produselor.
– Care este scopul noii locații timișorene?
– Noi avem două game de produse, una care este orientată către cerințele clienților, respectiv o gamă orientată spre produs. noi ne-am dori ca noul centru timișorean să fie unul care să ofere produsul, noi în spunem, de la start până la produs finit, de la producerea software-ului până la testare. Aceasta înseamnă că în etapa a doua aici vom avea specialiști în domeniul tehnic, electric, mecanic, deci vom putea realiza o dezvoltare de produs completă. Alte centre din Europa nu au această abilitate, doar câteva oferă așa ceva. Această locație nu va fi doar una în care „să ne rezolvăm problemele”. Alte centre similare ale altor producători asta fac: deschid un centru și tot ce nu se potrivește și nu poate fi realizat în centrele deja existente este mutat în cel nou. Asta nu se va întâmpla aici!
– Aveți încredere în dezvoltarea noului centru al Visteon?
– Acest centru este într-adevăr un pariu, dar unul în care avem încredere. Am stat în ședință. zilele trecute, cu specialiștii din Marea Britanie și am discutat despre acest nou centru câteva ore, despre modul în care îl vom face să funcționeze. Deci va trebui să avem grijă pe cine angajăm, să fie cei mai „tehnici” oameni, dezvoltarea va însemna că vom călători mult spre și dinspre centrul nostru european, mai ales de la Karlsruhe. Aceasta pentru că va fi nevoie de mult mentorat, de pregătire și training, toate acestea înseamnă o importantă doză de dedicație din partea echipei. Ceea ce nu am decis încă este dacă noul centru timișorean va fi unul orientat spre client, respectiv unul orientat spre produs. De exemplu putem hotărî ca aici să realizăm produse destinate tuturor clienților noștri din Germania sau putem decide că aici să fie un loc de dezvoltare pentru toți clienții. În timp va trebui să decidem și să consolidăm această identitate.
– Când demarează efectiv activitatea?
– Afacerea se deschide de la 1 noiembrie, aceasta e ziua 1. avem un spațiu temporar, vor fi 30 de oameni care lucrează. Ulterior va crește numărul de personal, sperăm să ajungem la 150 de angajați până în 2019, iar până la finalul lui 2020 să fie 400 de persoane, deci o creștere de 10 până la 20 de persoane lunar. Este concurență în Timișoara, dar noi trebuie să avem un motiv pentru care specialiștii să vină la noi, da la început ar putea fi banii, dar eu sunt de 25 de ani în companie nu stai pentru bani ci pentru că îți place ceea ce faci, realizezi produse interesante, îți plac oamenii, deci trebuie să construim aici o „cultură”. Să nu fie doar un site, ci un loc care să aibă o cultură, o identitate, poate ideea unei apartenențe la o familie. Iar aceasta nu este ușor de realizat, trebuie să construim acea mândrie. Aceasta se poate realiza atunci când ai produs ceva și acel ceva îl vezi funcțional și poți spune „acesta este făcut de mine”. Aceasta crează mândria.
– De ce Timișoara?
– Noi aveam nevoie de un proiect de expansiune, ne doream să fim aproape de clienții noștri din Europa, care să aibă perspective bune de dezvoltare, dar care să ofere și specialiști buni de către mediul universitar, dar și care are o competiție sănătoasă. Dacă am fi mers într-un loc fără competiție aceasta ar fi însemnat o slăbiciune. Aveți aici o universitate politehnică ce poate poate alimenta orașul cu specialiști, de asemenea cred că aici există deja o cultură în domeniu. Creșterea salariilor de aici în ultima perioadă nu cred că a fost un impediment, recunoaștem că a exista o asemenea creștere, dar credem că aceasta e ceva normal. Poate erau zone cu salarii mai mici, dar care avea o competiție redusă, cu o atitudine pentru sectorul tehnic mai scăzută. Cred că trebuie să existe un raport bun între cei cu experiență și cei nou veniți, cred că undeva între 70% cei experimentați și 30% noi absolvenți.
– A durat mult până a fost luată decizia de a investi la Timișoara?
– A fost o echipă la Visteon, parțial specialiști din Europa, parțial din America care au dus o muncă asiduă de cercetare a locațiilor, din mai multe țări. Cred că afost vorba de aproape un an de cercetare. Există numeroși oameni care își doresc aici o schimbare, ceva nou.
– Ce produse vor purta marca Made in Timișoara?
– La Timișoara ne așteptăm să lucrăm în domeniul panourilor de bord, suntem locul 2 în lume la această categorie, dar suntem numărul unu în ceea ce privește instrumentele reconfigurabile. Din punctul nostru de vedere este categoria care ne aduce cele mai mari venituri. Dar la aceasta se adaugă acele controlere de domeniu. Lucrăm deja cu cei de la Mercedes, pe clasa A, este un singur procesor care se ocupă atât de sistemul de infotainment, cât și de instrumentele de bord. Pot spune că aceasta va crea trendul pe care industria îl va urma în viitor. Cred că este loc să realizăm dezvoltări de produse pe sistemul Android, dar și pe sistemul nostru propriu, o platformă proprie. De asemenea, cred că se va lucra și în domeniul conducerii autonome.
Citiți principiile noastre de moderare aici!