În perioada 29-30 ianuarie 2014, vor avea loc, la Timișoara, două evenimente complementare, în cadrul unuia dintre cele mai mari proiecte dedicate studierii impunerii comunismului. Proiectul „În Spatele Cortinei de Fier. Studiu de caz: România” a fost dezvoltat de către Centrul de Studii în Istorie Contemporană în colaborare cu Asociația ROST și alte numeroase asociaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate, cu sprijinul programului Europa pentru Cetăţeni al Uniunii Europene.
Miercuri, 29 ianuarie, de la ora 18:00, va avea loc proiecția filmului „În spatele cortinei”, la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”. „În spatele cortinei este primul documentar de lung metraj realizat în condiţii tehnice de excepţie care prezintă instaurarea comunismului în România şi câteva din efectele sale tragice asupra populaţiei. Durata documentarului este de 50 de minute, iar intrarea publicului este liberă. Discuţiile pe marginea subiectului filmului vor continua în aceeași seară, sub forma unei sesiuni de întrebări și răspunsuri”, anunță, din partea organizatorilor, Ana Teodorescu.
Joi, 30 ianuarie, de la ora 18:00 vor fi lansate, tot la Biblioteca Centrală Universitară, „Eugen Todoran”, un album foto-documentar și două reviste de benzi desenate. ”Albumul foto-documentar reprezintă prima încercare de popularizare a subiectului rezistenţei armate anticomuniste și se centrează pe istoria a şase grupuri care au activat în munţi în perioada 1947-1958, respectiv cele conduse de Toma Arnăuţoiu, Gheorghe Arsenescu, Leon Şuşman, Teodor Şuşman, Ion Gavrilă Ogoranu şi Nicolae Dabija. Cele două volume intitulate „Experimentul Pitești. Umilința” și „Experimentul Pitești. Păpușarii”, fac parte din colecția de benzi desenate dedicată fenomenului Piteşti, una dintre cele mai inumane acțiuni represive din întreaga istorie recentă, care s-a desfășurat între anii 1949-1951”, mai precizează organizatorii.
Printre invitații la eveniment se vor număra Smaranda Vultur , Daniel Vighi și Vasile Docea. Proiectul a avut lansarea oficială la începutul lunii decembrie în București, apoi în Pitești și Cluj Napoca, iar după lansarea din Timișoara va beneficia de un turneu de promovare în Constanţa, Braşov, Berlin, Riga, Ljubljana, Bialystok şi Stockholm.
Citiți principiile noastre de moderare aici!