Vă reamintim, tânăra consilieră „a descins” cu jandarmii, în martie, la restaurantul unui hotel din Timișoara. A explicat că a vrut să arate că patronul, omul de afaceri Dan Dinu, care ceruse renegocierea chiriei pentru un alt spațiu închiriat de la primărie, nu respectă restricțiile în pandemie și carantină. Prietenii de pe Facebook ai tinerei Munteanu s-au întrebat în ce calitate a mers aceasta cu jandarmii, iar ea a replicat că a folosit legitimația de consilier local.
Povestea scandalului iscat de Ana Munteanu nu se încheie odată cu suspendarea acesteia pentru un an din partid, dar nici cu sancțiunea primită în Consiliul Local Timișoara. Un membru activ al USR Timiș și-a dat demisia în urma imediat după scandal.
Acum a ieșit la iveală o altă informație. Unii membri de partid acuză un adevărat flagrant acolo și spun că acei clienți din restaurant ar fi colegi de-ai lor din USR.
„Am aflat cu stupoare că unii din figuranții care au participat la flagrantul consilierului local Ana Munteanu au fost chiar membrii din Biroului Județean USR Timiș. Nu doar atât, dar ei au și participat ulterior la judecarea sesizării inițiate de noi pe evenimentele petrecute după descindere. Câtă încredere mai pot avea membrii simpli în aleșii lor din Biroul Județean în acest moment, dacă aceștia au luat parte la acțiuni nestatutare, care au dăunat imaginii USR și mai apoi s-a încercat să se acopere fapta”, a scris un membru pe unul dintre grupurile de Facebook ale USR Timiș.
Oamenii spun că au făcut o sesizare la conducerea partidului, dar pentru că nu au primit răspuns au decis să o trimită și către Biroul Național.
Ce spune președintele USR Timiș
Postarea de pe grupul USR a stârnit o sumedenie de comentarii, printre care și un răspuns al liderului USR Timiș, Cristian Moș, după o reuniune a biroului județean.
„Termenul statutar pentru redactarea motivării sancționării pârâtei este de 30 de zile calendaristice. BJ Timiș va pune la dispoziția petenților motivarea cât de curând posibil. Nu toți membrii BJ Timiș au participat la votul din care a rezultat sancțiunea dispusă. Votul a fost statutar și în cvorum. Astfel de postări care vor face inevitabil deliciul presei și al oponenților politici sunt exact lucrul pe care ar trebui să-l evităm ca membri responsabili. Încurajăm utilizarea căilor statutare și a dialogului direct, metode care au o probabilitate mult mai mică de a genera daune pentru organizație”, a transmis Moș.
Articole pe aceeași temă:
Ana Munteanu, suspendată un an din USR. Rămâne în Consiliul Local Timișoara
Trimite articolul
XUsr partid de fatalai, in cadere libera , la fel si Slitz, la urmatoarele alegeri nu cred ca o sa atingeti pragul de 5%
-
Gabriela Borsci, cumseptical pentru PNL- isti. Robu- i mai pune o punga cu poza sefei de la turism sa- i dea in geanta, dar se vede ca- i place.
-
Pt toti USR-istii de pe sit: unde sunt reformele promise? sau lasti pensiile speciale si salariile si sporurile bugetare cum a dat dragnea dispozitie? deci e bine cum a zis dragnea? nu schimbati nimic? nu stiti cum sa schimbati?(in campanie ati zis ca stiti) usr-istule si tu ai umblat prin oras si ai impartit fluturasi cu partidul ‘reformist’? ce ne zici de colegii care apareau cu pancarde in parlament cu ‘toti pe contributivitate!’ ati glumit?
-
-
Trebuie inițiat Referendumul pentru Demiterea lui Spritz și a întregii găști de neo-marxiști atât din primărie cât și din prefectura, USR = PCR.
Regulile in Romania sunt doar pentru prosti si slabi de inima, hotii vor castiga tot timpul. Ar trebui sa renuntam la unele zicale inzestrate in ADN-ul nostru, cum ar fi “hotul neprins, e negustor cinstit”. Imi explica si mie cineva in mod logic si moral de ce din cei 2 inculpati care au incalcat legea, doar o singura parte plateste pentru asta?
Mafia din Timisoara e condusa de baietii cu cravata, nu de cei cu ceafa lata!
-
Io nici pana in ziua de azi nu inteleg cu ce a gresit fata asta ca i-a turnat pe aia, si aia cum de scapa? Chiar si sa fi gresit fata asta cu ceva, aia de ce scapa?? Asta e cea mai mare dilema.
Le-am auzit pe toate, ba ca aia erau cazati, acum ca erau membri usr…indiferent cine erau, nu aveau ma ce cauta acolo. Ce e asa greu de priceput???-
Da, exact asta ma frământă și pe mine. Ceva nu funcționează în tara asta, pana la urma s-a semnalat o problema, indiferent ca ea avea dreptul sa meargă sau nu, toată lumea e calare pe fata. Nimeni nimic de acel individ.
-
S-a “semnalat” ceva printr-o metoda incorecta, care intr-un proces normal nu ar avea castig de cauza. Dar… sunt multi iubitori de turnatorie dupa cum se pare!
-
-
A fost regizat totul.. easy!
-
Daca nu esti capabil sa intelegi singur, nici nu meriti explicatii.
Jandarmii aflati la descindere nu au dat nici o sanctiune pentru ca nu au constatat nici o contraventie. Asta poti pricepe?! -
Este de bun simt ce spui, insa te rog citeste si cauta sa intelegi ce este grav in toata povestea asta. In orice tara democratica unde statul de drept este cat de cat functional, exista institutii abilitate sa faca anumite actiuni. Chiar si asa, exista reguli. De exemplu, daca eu sunt politist si fac investigatii, toate miscarile mele sunt girate de catre un procuror. Daca eu, politist, vreau sa fac un flagrant, am nevoie de procuror. Ce s-a intamplat aici, este ca un simplu cetatean, bazandu-se pe simplul fapt ca este membru intr-un partid politic si ca are o functiune publca administrativa, s-a prevalat de faptul ca nu este nici politist si nici procuror si a derulat o actiune de flagrant asa, de capul lui. Ok, inteleg ca patronul restaurantului o fi gresit. Asta ramane de vazut pana la urma in instanta. Dar, daca fapta acelui membru de partid politic este trecuta cu vederea, asta creeaza un precedent extrem de periculos. Asta inseamna ca maine, orice memebru de partid politic cu ceva functie, poate intreprinde astfel de actiuni, poate intra peste tine in casa ta, iti poate rechizitiona bunuri, te poate priva de libertate. Intelegi? Cum ar fi ca maine, cineva din A-U–R sa ma ia de pe strada pe motiv ca i se pare ca nu pot eu justifica de unde am telefonul la care vorbesc? Intelegi de ce nu e ok ce a facut Ana? Intelegi de ce, ceea ce a facut Ana e mai grav decat cotcaria facuta de patronul ala?
-
Principiul Statului de Drept… cum sa pricepem noi tinerii asa ceva, daca scoala nu ne inoculeaza astfel de concepte? “neo-comunistii” asta doresc.. erodarea statului de drept si acapararea puterii…
-
Adevarul ca nu m-a pasionat politica niciodata si nici prea tinerel nu-s cum ai crede.
Dar daca ar veni cineva la mine sa ma intrebe de unde am telefonul, poate ti-as spune ca din salarul meu mizer lucrat cinstit, pt ca nu am nimic de ascuns. Dar in acelasi timp m-as astepta sa il in trebe si pe bwoul ala care raspunde cu…ghinion. Sa il intrebe si pe el cineva asta.
Stii, vrem egalitate. Dar nu intre catei, sau cum?
-
-
Asta e raspunsul care il asteptam, nu hate din oficiu. mersi.
-
Draga Cristina, nu ma asteptam sa vad un comentariu atat de bun simt pe aici prin sectiunea de comentarii. Respect
-
-
sicman
Clientii erau trimisi de ea, si-au facut rezervari la hotel cu o zi inainte, ea a fost organizatorul flagrantului. Ati vazut ce plina de ea era cand a coborat din masina si ne explica cum unii incalca legile cand de fapt ea le incalca! Ati vazut-o cum ii spunea jandarmului unde sa mearga- pe aici,la hotel, la restaurant.
Cu ce drept s-a dus un consilier al primariei intr-un spatiu privat in inspectie? Intra in atributiile ei? Ce ar fi sa vina la d-voastra acasa consilierii primarii cu jandarmii dupa ei?Poate nu v-au povestit parintii si bunicii cum mergeau activistii de partid comunist in actiuni de demascare si pedepsire a celor care credeau ei ca nu sprijina indeajuns partidul.
Vreti sa ne intoarcem la acele vremuri?
-
Voi Usr+ ați creat acest grup (infracțional organizat),apoi fãtuca asta slabă de înger și fără minte a căzut în plasa voastră. Acum tot voi greșiți o judecați, moșule ne lași. Morala este,usr+ aceeasi mizerie.
Ce importanta are cine au fost clientii? Indiferent despre cine ar fi fost vorba, ei nu trebuiau serviti in incinta restaurantului ci doar la pachet. Asta daca se doreste respectarea restrictiilor.
-
Esti simplu in gandire. Ce legatura are un partid cu organizarea de flagrante? Sa sune la organele abilitate, sa ia masuri. De nu se iau masuri, sa schimbe regulile tarii sa trebuiasca. Ai uitat ca sunt la putere in coalitie?
Sunteti la fel de prafi ca psd- isto pnl-isto, auristo, ce vreti. Sunteti educati de comunisti si ganditi ca si comunsitii. Nu intelegeti regulile, deloc. Absolut deloc.
-
“ce conteaza ca totul este o facatura si se incearca instaurarea comunismului?”
-
ba tibi, nu stiu ce e aia comunism in asa mare detaliu ca am prins doar 7 ani din el. Asa, neajunsurile le mai stiu. Partea proasta ca acum nu se mai respecta nimic de sifient de multi incat sa devina deranjant. toti terchia berchia care stiu sa fenteze sistemul sau stiu pe cineva is cineva. Asta nu inseamna ca mi dor dupa comunism, in fine…noi sa fim sanatosi. Sa fie atunci sanctionata si doamna “parata” si si paratii de la mese din oficiu, asa mi se pare corect.
-
-
-
Tocmai pentru că acei clienți aveau rezervare la hotel, puteau fi serviți în restaurantul hotelului! Nu s-a încălcat legea de către patronul hotelului pentru că înscenarea a fost prost gândită (nu îi putem zice flagrant pentru că nu a fost organizat de autoritățile competente)!
incredibil ce fac prefectul si tinerii UTC-isti…genul de animale care viseaza cu ochii deschisi ca in curand vine ziua cand purtand parpalace negre de piele inscriptionate USR, BLM, LGTBQ sau ANTIFA vor pune in genunchi “dusmanii poporului” executandu-i sumar cu un glont in ceafa. Mentalitatea, semi-retardul, dorinta si dementa le au deja …ce le lipseste (inca) este oportunitatea.
Vestea proasta e ca si restul partidelor sunt formate in proportie de 90% tot din astfel de specimene.
Partidul Anei Pauker! Toți sunt niște milițieni fardati în progresisti.
Bă, moșule, aveți un limbaj foarte tehnic pentru o activitate pompieristică. Dacă ea e pârâta, cine este pârâciosul? Vorbesc de pârâciosul care a anunța chelmeza și apoi cine a decis, printre lacrimi și suspine, o intervenție politică cu „mascații” de mână?
partidu ‘reformist’ al anei munteanu trebuie sa inteleaga ca cel mai tare ne intereseaza reformele promise in campanie! care se pare ca nu vor mai fi facute! ceea ce ar fi dezastru! rog presa locala sa-i intrebe pe politicenii locali ‘unde sunt reformele promise’?! sau nu vor sa schimbe nimic sa lase exact asa cum a dat dragnea, ca e bine ce a facut dragnea! in campanie, mai ales membrii unui partid “reformist’ abordau oamneii pe strazi prin timisoara si le cereau votul pt reforme(apropo in romania slariile bugetarilor sunt cu 70% mai mari decat in privat, record in lumea civilizata), pt taierea pensiilor speciale, pt restructurarea aparatuui bugetar, pt toti pe contribuitvitate( inclusiv nicu falcoi) faceau show in parlament cu pancarde cu “toti pe contibutivitate!” de exemplu romania s-a imprumutat doar ieri cu miliarde de euro, cat mai continuam asa?! si alesii locali trebuie intrebati desprre aceste reforme esentiale pt romania(daca presa este presa si nu ‘presa-nepresa’ cum spunea cineva!)
Trebuie sa fii naiv sa crezi ca actiunea asta a fost facuta doar de aceasta derutata si ca nu avea girul si sustinerea partidului. Prefectul Nemeth are niste explicatii/demisie de dat mai ales ca a fost si el implicat
Pai cei mai tineri care nu intelegeau cum s-au instaurat regimurile totalitare, aveti un exemplu aici.
Stia toata tara dcand a deconspirat prefectul toata operatiunea. Peste o luna va afla presa si ca cucoana asta presteaza servicii de PR pentru hotelu de peste drum. Cam tardiva toata operatiunea asta pentru spalarea reputatiei filialei din Timisoara.
-
Pana sa fie aleasa consilier la primarie Ana Munteanu a lucrat pentru compania fratilor Cristescu. Cititi declaratia de avere de pe site-ul primariei.
Oare s-ar fi dus tot asa de combativa in control la un hotel apartinand acestora?
USR = PCR
Voi chiar ați crezut că doamna și-a dus acolo fără aprobarea lui fuhrer Dominik?
-
Mai degraba fara aprobarea domnului prefect.
daca nu si-o mai trage cu mos poate o da afara din partid, pana atunci ramane la butoane
-
Am auzit barfe. Detalii, ceva ?
Ar fi edificator, daca s-ar confirma. Pana atunci e fata de casa (cu doua etaje, jacuzzi si sauna, 😀😀😀 vorba cantecului).-
Pe youtube e o emisiune despre acest caz cu un interviu al unei cunoscute ziariste timisorene. Reporterul spune ca din cate stie el Ana Munteanu e mama si e si insarcinata in luna a saptea sau a opta.
Se intreaba oare o mama si o femeie insarcinata nu are alte prioritati in aceste vremuri periculoase de pandemie decat sa participe la inscenari prin restaurante?-
Speram ca fericitul viitor tata nu a participat la organizarea inscenarii.
-
-
Doamna a facut bine ce a facut. Nu are de ce sa arunce acum meritul asupra altora.
Ea trebuie sa continue sa aplice vointa timisorenilor, ajutand la transformarea orasului.
Nu trebuie sa se opreasca pana nu inchide fiecare restaurant si fiecare terasa din noras. Timisoara este un oras de oameni civilizati muncitori, nu un oras de lighioane care atarna pe la terase si raspandesc virusi.
-
azi ai premium pentru cel mai cretin mesaj, bravo.
-
Talibane, asta s-o crezi tu!
Este un oras de cocalari si pitipoance intr-o masura atat de mare ca nici nu-ti imaginezi.
Si parca e tot mai rau pe zi ce trece.
Este foarte important ca guvernul mafiot a lui Johannis sa pice cu celeritate si organizarea alegerilor anticipate .
Am văzut cum guvernul mafiot USR+PNL si UDMR a început sa faca imprumuturi fabuloase si foarte multe semn ca sfârșitul se apropie .
Dar bani din păcate se duc în buzunarele lui Johannis si a guvernanților. Nu am văzut justificare scrisa pentru ce au făcut și pe ce se duc bani împrumutați in numele Romaniei.
Sa va așteptați la ce este mai rău .In cel mai optimist caz cu pensi ,alocati, somaj, fonduri pentru analize gratuite, transport gratuit pentru copii si studenți, si multe alte benefici tăiate .
Dar la cum stau lucrurile multe vor fi tăiate de tot și vor fi mari probleme cu pensiile în Romania.
Cu economia făcută praf vom muri de foame .
Din păcate cu cât stau mai mult la guvernare Romania se scufunda in mlaștină sărăciei si a falimentului.
Romania va întra în faliment iar creditori vor lua si ultimele active adică HIDROELECTRICA ,CEC,etc .pentru recuperarea prejudiciului.
Romania se îndreaptă spre faliment din cauza lui Johannis si guvernul sau USR+PNL si UDMR !!!
Este incredibil cata valva pentru un infractor marunt. Nu credeam ca concitadini mei adera la infractionalitatea asta de birt. Cat despre actiune.. well, nu e o mare schema. Dar mai bine o vad pe fata asta gresind aiuristic incercand sa faca un bine, decat sa vad un infractor ca se lauda cu marele bine pe care al face el (gen sefu retardat de la piete .. ).
-
Nu e marunt deloc sa iei jandarmii sub comanda ca pe trupele Gestapoului si sa te transformi in justitiar. De aia ai votat USR? Pe cand lingai profitori cum era Nasleu sunt cu miile peste tot.
Pana la urma am intrebat cativa pietari si nu prea aveau nimic sa-i reproseze lui personal, oricat de grotesc era personajul.
Bai mucosilor(ma refer la membrii USR astia aripa tanara 20-30ani max) voi credeti ca reinventati comunismul in Romania? de aia v-am votat? eu votez USR de cand s-a infintat dar mie greata la propriu de voi acum.
Vina insa e a bastanilor din USR care au lasat mucosi dinastia gen Ana Munteau, Frtiz… sa ocupe pozitii atat de importante, si intr-un oras unde USR a luat voturi la greu.
Mucosilor din USR, vedeti-va de treaba voastra si dati-va demisiile toti ca suntem penibili, sunteti o dezamagire ! marsh la mamele voastre si fusta ca de altceva nu sunteti in stare mucosilor! auzi, vor sa fie ei neo-comunisti… jalnic…
O mica informatie, deja ati pierdut toate alegerile ce vor urma, nu va mai voteaza nimeni !
-
Taci drac. Ai limbaj de PNL- ist. N- ai votat tu USR in veci pururi amin…
Bot rus, incerci sa faci valuri.-
Limbricule, mai poluezi mult sectiunea de comentarii? Nu vrei sa ne facem o intalnire sa vedem cat de tare esti in cioc?
-
S- a umflat orezu- n tine de cand ai fost la proteste. Ai niste preteni golanasi in spate, ceva?
Nu- ti fie frica, nu- mi dau intalnire cu tine, ca na, nu- s cioflingar ca tine. Dar stai pe pace, de ne vedem fara sa ne cunoastem, tot te scuip in cap de sus, ca esti a opta piele. Ma- ntelegi unde esti, pleavo?
-
-
-
Da, dar si cu ajutorul tau, inca mai sunt trei ani si jumatate pana la ele.
Probabil ti-e greata de partidele vechi. Si mie, dar in politica se “lucreaza cu materialul clientului”. Cam asta este poporul roman. Partidele il reprezinta. Se mai intampla cate un bluf, cum a fost si cu PRM, si cu PPDD, iar acum cu USR, dar sper sa nu devina regula.
Ar trebui ca lumea sa devina mai inteleapta, dar …
Păi era normal. Ea a fost omul de PR si singura care a incasat-o pentru partid…
Prefectu a fost cel mai tare in treaba asta. El a orchestrat si a reusit sa se sustraga de la urmarile flagrantului…
Neomarxistii functioneaza pe baza legii junglei, nu respecta nimic.
Povestea cetateanului turmentat:
Acum vreo doi ani am crezut ca USR este complet diferit de partidele mainstream.
De anul trecut dupa alegerile locale si mai apoi generale am crezut ca sloganul “USR aceeasi mizerie” este adevarat.
Acuma imi este tot mai clar ca si sloganul acela este gresit. Sloganul real este “USR cea mai mare mizerie” si spun asta fiindca asa ceva nu am mai pomenit de pe timpul PCR-ului, cand partidul comunist se substituia organelor statului.
Astia sunt crescuti dupa principii bolsevice! Lingai innascuti, multi dintre ei trecuti prin mai multe partide (PDL, PMP, …) acum ajunsi la USR pentru a manca si gura lor ceva… Modul cum actioneaza in haita, cum cauta sa manipuleze si sa insele este definitoriu pentru caracterul lor. Oameni de nimic condusi de Donimic Shpritz!
Inca astept o informare, asa cum ar trebui presa sa faca, despre sanctiunile aplicate celor care n-au respectat legea. Cred ca asta e mai important. Sau nu? E mai important daca a avut jandarmul basca pusa corect? wtf?
Nu va lasati pacaliti. Fata asta este frumoasa si are un chip dragalas. Ce se ascunde in spatele chipului si mai ales mesajele voalate de pe tricouri ma sperie de-a dreptul.
In poze anterioare de pe tion a aparut cu un tricou cu Ana Pauker si cu mesajul “Moarte chiaburilor”. Nici mai mult nici mai putin decat moarte. Desigur ca acum nu mai este la moda impuscarea in ceafa cu tam-tam si caderea libera in groapa anterior sapata de chiabur. Chiaburul este proprietarul de restaurant, micul afacerist, cei cu afaceri mici si mijlocii sau altfel spus patronul care in ideologia neo-marxista promovata de USR – vezi si orientarea clar anti crestina – trebuie sa dispara fie in sclavie la stat fie in moarte.
Acum ti se da o injectie intr-un centru de vaccinare si esti lasat sa pleci acasa. Moartea si inmormantarea se externalizeaza catre familie.
Acum aflu si minunatiile din articol… Fratilor, trezirea ca astia ne curata pe toti. Pana acum ne-au furat unii si ne-au saracit. Acum se pare ca trebuie eliberat terenul pentru venirea altor populatii in locul nostru. Oricum Iohi ne vede ca pe niste mizerabili tigani care ori ne inecam la mal – cum spune el – ori facem umbra degeaba pe Pamant.
-
Ce minte- ngusta ai. Tricoul a fost photoshopat. Cat nimic tastat, din ceva ce nu exista.
Of, of, boti ruso pnlisti…-
Draga ” n-am” esti un Bot USR-ist atat timp cat nici macar nu iti treci prenumele 🤥🥴🤫 de acolo vorba “ciocu mic ca sperii pestii”
-
Si daca- i speriu, ce? Nu mai e cine sa- ti negocieze portia proteica?
-
-
Dupa comentariul lui Mos, transparenta actiunilor USR ar trebui sa se opreasca la usile sedintelor interne. Gen da suntem prosti dar nu mai semnalizati in public ca daunati partidului. Pai cum e prietene, nu era ok sa fim transparenti in asumarea deciziilor gresite, astfel incat acestea sa nu se repete? Viasamar.
Neo-marxismul se extinde alarmant la nivel global,cei care i-au votat vor trage ponoasele ,cand pui stampila pe un partid anti-nationalist,pro lgbt,pro eutanasiere,anti crestin,atunci te-ai impotrivit Celui ce te-a creat si cine este impotriva Lui e sortit pierzaniei.
Ce consiliaza habauca asta ? Trimiteti-o inapoi la gradinita sa se joace cu papusile.
Da/ ideea e cum de isi permit astia sa urzurpe functii publice? Cred ca si ceva dosare penale se pot intocmi impotriva ascestor tip de fapte! USSRi astia nu sunt inca Organ de Ancheta legala in Romania…ei s-ar dori sa functioneze ca Politia Gandirii Orweliana …cu atributii de NKVD Sovietic dar inca nu se poate….Cum de sunt tolerati sa faca asa ceva si sa scape fara puscarie pt usurpare de functii publice?! Sa fie ordin de la Ambasade?!
Ce adunatura de imbecili
Va spun eu prin ce calitate Anca Muntean poate sa spuna ca sa dus acolo. Prin calitatea de cetatean ingrijorat ca se incalca in mod abuziv legea. Nu vad de ce este atata tam tam, individa ar trebui laudata pentru ca a preluat initiativa si ca a scos la iveala o ilegalitate.
Toti cei care comenteaza versus ei sunt niste ipocriti imputiti. Nu am atata tam tam nici la cazurile de violuri de copii si pedofilie. Voi sunteti nebuni la cap? Aparati un patron dubios care a incalcat in mod expres regulile de limitare a pandemiei. Unde este dosarul lui penal, unde este amenda usturatoare, unde este inchiderea restaurantului infect? Ca daca nu sunt in stare sa respecte masurile luate inseama ca se mictioneaza si pe igiena si calitatea produselor.
Citesti comentariile si iti vine sa te iei de cap. Prosti is aia din USR ca nu ii ia apararea si sa faca front comun. Au cedat la presiunile mafiei locale.
Vai si amar de tara asta!
-
Mai Ana 🤥 nu mai comenta despre tine, nu este frumos! Vrei sa fi laudata pe tru ca nu ai facut nimic in viata ta? Pentru ca iti exprimi frustrarile. Pandemia e prostia, Covid e Boala! Masca purtata mult de omenii cu probleme de respiratie dezvolta probleme agravante…vorbiti de faptul ca doar copiati dar nu va duce capul sa studiati. USR este un partid de Copy-Paste nu de oameni profesionisti!
-
Pana si un politist care “scoate la iveala” o ilegalitate, daca nu o face in limitele stabilite de lege, cel care a comis ilegalitatea va scapa basma-curata; De ce atatea legi si protocoale? Pentru ca politistul sa nu poata abuza de puterea pe care o are ca organ al statului. Eliminand aceste “piedici”, mai devreme decat mai tarziu, unele organe vor incepe sa abuzeze acea putere.
-
In calitate de cetatean Ana Munteanu putea sa fac o reclamatie la politie sau jandarmerie.
Dar chiar ea a spus ca s-a dus la restaurant pe baza legitimatiei de consilier la primarie. Tot ea a spus ca actiunea a fost organizata in prealabil si s-a dus acolo ca nu cumva colegii ei care o faceau pe clientii sa plateasca amenda.
In ce calitate putea ea sa ordone jandarmului cui sa dea amenda?
In calitatea de simplu cetatean?
Ia incercati d-voastra sa luati jandarmii si sa mergeti intr-un restaurant si sa le spuneti ce sa faca.
Vi se pare normal ca aceia care au participat la actiunea de partid sa decida si ce pedeapsa sa ia instigatoarea?
Singurul lucru comic in toata povestea asta e ca au plecat fara sa plateasca consumatia! Adica mai sunt si infractori!
In casa stau doar tocilarii,
Iar afara sunt smenarii. O adunatura de copii frustrati carora le dadeam capace acum 20 de ani iar acum au ajuns la putere. Peste 4 ani o sa stati cu perdeaua trasa si morcovu dupa voi 👍 Mergeti la iesire spre Ghiroda sa vedeti cum arata drumul facut de primaria Ghiroda si vedeti ce face Primaria Timisoara la intrarea spre Plopi!!! Palme v-as da, dar mai astept 4 ani
ha ha ha…ne-am prins si noi , ca altfel nu faceau front comun ca sa te tina consilieri…ideea e, fata draga, ca tu esti sub nivelul marii impreuna cu gasca ta de partid cu tot
-
scuze…doar consilier (esti unica in felul tau!!!:))))
la jebel cu ea
Ana Ana in ce te-ai bagat, eu oricum ti-am unfollow pe fb, erai prea schimonosită, plina de tine de parcă ai fi inventat gaura la macaroana. Daca te uiți la CV? Borcanul cu ulei? Cât a ținut? 🙂 Stai că urmează și procesul de la patronul hotelului intentat către persoana ta. Au au, sărăcuța de tine. Vei primii atenția pe care o căutai. Gândește de 2 ori înainte să acționezi, tu Robbin hood feminin. E o vorbă, nu își bagă nasul ăla mare unde nu îți fierbe oala :)). Hai succes in carieră
-
daca te uiti adanc in ochii ei ii vezi fundul capului, asa e dah desteapta.
-
eu sper sa moara cu el de gat, ca asa merita smecherii astia care se cred mai presus ca legea si se imbogatesc din fente si prosteala. Apoi se cred jmekeri ca cine-s ei. Is niste oameni fara coloana vertebrala, niste moluste. aia is. zero barat.
-
A vrut și ea reclamă, dar și-a umplut frigiderul u carne acum înainte de Paște! Să sperăm că o bagă și la post (și nu mă refer la funcție acuma) 1-2 ani…
Descoperiti si ceilalti membri USR care au participat la flagrant ai dati afara EJECT!!!! Ce altii construiesc cu greu ani de zile unii habarnisti strica in 5 min.
ce rau imi pare de ana munteanu ca a fost atrasa intr-o capcana de impoatorii din conducerea usr. Ma astept sa-i demaste, pentru ca acesta este spiritul usr, nu excrocii din conducerea usr. Da fara politruci in functii, fara pile. Totul pe merit. Totul pentru POPOR. Jos hotii, coruptii, impostorii,sarlatanii, chiar daca unii s-au infiltrat in USR. Traiasca partidul celor mai cinstiti din tara, cei de la USR
in mizeria si imbecilitatea vremurilor pe care le traim de un an de zile, e imbucurator sa citesc cati si-au dat seama (unii cand deja era tarziu) cu cine au de-a face cand vine vorba de taraturile neomarxiste din usr. O sleahta de bolsevici care cred ca pot sa readuca vremurile mizerabile ale stalinismului dupa care balesc atat. Nu se va intampla asta, lighioane de doi lei care sunteti; stiu, va doriti umed asta, dar agenda voastra progresista nu o sa mearga aici, javre bolsevice ce sunteti. O sa dispareti la fel de iute pe cum ati aparut, viermilor marxisti! tara asta a suferit destul de pe urma voastra, fiinte dezumanizate!
USR+PNL si UDMR partide comuniste duc tara la sapa de lemn adică prostilor la FALIMENT .
Sa vedeți cand pleacă de la guvernare ce datori pe viata o sa avem .
Ati votat Johannis si guvernul sau mafiot asta aveti .
Romani neam de mamaligari va fute USR+PNLsi UDMR de va suna apa in cap.
USR + intelectuali cu doctorate specializare sifonare de bani publici si prostiți mamaligari de valah
USR : Papagali in slujba Securitatii din Bunic si Tata-n Fiu .
Ana (Pauker) Muntean – o marioneta penibila ca toate marionetele Penibile .
A fost un desant organizat de Mafia Securitana cu care nu-si incasase taxa de protectie de la Patroni .
Si-au trimis Marionetele….
USR un partidulet inventat din zero absolut si crescut Mare din Nimic exista atita timp cit va furniza la Mafia Secu’ .
Cind nu vor mai face asta vor disparea peste noapte ca PDL si alt partd aparut din nimic ai va lua locul ….. subit .
Nu vorbeste nimeni despre jandarmi. Cine a permis jandarmilor sa o insotesca pe Ana in aceasta actiune. Ei nu merg asa, de capul lor, ci doar trimisi de un superior. Cand trebuie sa organizezi un eveniment public si ai nevoie de protectia jandarmilor, trebuie sa scrii o multime de hartii si sa ceri aprobari peste aprobari. Va spun din experienta. Deci, e clar, trebuie sa raspunda si superiorul jandarmilor, cel care a aprobat actiune. E o mare mizerie la mijloc!
Dosar pe al și la bulău cu ea
Cumva plângeți după Dragnea?
Încercați un exercițiu de imaginație..
Un consilier Psd,Aur ar face aceasta descindere, voi (până mai ieri eram și eu..) susținători Usr cum ați fi reactionat, oare la fel erați de vehemenți in a apăra ceea ce toți (in sinea noastră.. ) știm că a fost o greșeală…
Hmm..🤔
Tot vad ca lumea vorbeste de partide, usr, pnl, psd, pcr, de atitudine, de ce a facut tanti, de ce fac colegii etc, dar de INSTITUTII, de fondul problemei, nu intereseaza pe nimeni???
1. Daca exista cazuri unde nu se respecta legea vinovati sunt politistii, jandarmii, dsp. Pe astia cine ii ia la intrebari ce fac, cum fac, de ce nu isi fac treaba?
2. Daca exista suspiciunea unui abuz, a unei inselatorii, a unei inscenari in cauza de ce nu se sesizeaza nici un procuror? Ar trebui deja sa se fi sesizat procuratura, sa deschida dosar si in 30 zile sa aiba deja raspunsul daca exista vreo fapta penala la adresa lu ana munteanu si altii sau sa dea NUP si sa fie povestea inchisa. Pe procurorii cu salarii nesimtite si apoi pensii nesimtite cine ii verifica ca nu isi fac treaba???
Pana nu rezolvam cele 2 de mai sus numai drama ieftina o sa avem. Cand in toate domeniile institutiile isi vor face treaba nu o sa mai avem o Ana Munteanu sau colegi de ai ei!
Prefectul NEMETH nu pateste nimic? sta pitit si tace pana trece scandalul?
Doamna a scapat f usor, doar suspendare din partid 1 an sa nu isi piarda cumva pozitia de consilier.