Comisia care este formată din doi experți în siguranță aeronautică va verifica dacă au fost respectate toate procedurile, atât de către pilot și copilot, cât și de către dispecerul de sol. Comisia va verifica atât declarațiile celor implicați în incident, cât și înregistrările audio și video pentru a stabili vinovații.
În paralel, angajații aeroportului vor evalua pagubele produse atunci când aripa avionului cargo AN 72 aparținând companiei elvețiene Farnair a lovit cei doi stâlpi de iluminat în timp ce efectua procedurile de parcare.
Reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara au precizat că stâlpii de iluminat au fost culcați imediat la pământ atunci când au fost loviți de aripa avionului cargo deoarece sunt special construți să se rupă foarte ușor, chiar și la un impact minor, și să cadă în afara pistei pentru a evita deteriorarea aeronavei.
Incident pe Aeroportul International Timisoara: un avion cargo a lovit doi stalpi de iluminat
Citiți principiile noastre de moderare aici!