Andrei Molnar a fost confirmat în funcția de președinte al UDMR Timișoara. A fost ales la o Adunare electivă, care s-a desfășurat sâmbătă, 12 iunie, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul. A avut loc și o producție artistică realizată de actorii Teatrului Maghiar de Stat Csíki Gergely, Emília B. Borbély și Csaba András Molnos.
El ocupa funcția de președinte cu titlu interimar încă din luna decembrie a anului 2020, înlocuindu-l pe Zoltan Marossy, care a fost ales în 10 martie 2018 ca președinte al filialei județene.
Ordinea de zi a adunării a inclus aprobarea raportului conducerii, alegerea președintelui Filialei Județene, a membrilor delegați în Consiliul Reprezentanților Unionali, a membrilor Consiliul Delegaților Județeni, a membrilor Comitetului Județean de Audit, a membrilor Comitetului Județean de Etică și a Comitetului de Supraveghere a Regulamentului.
Ședința a durat trei ore și au fost votate și modificări la Regulamentului de funcționare și au fost aleși delegații județeni la Congresul Uniunii Democrate Maghiare din România din 17 septembrie 2021.
Andrei Molnar a fost ales cu unanimitate de cei 127 de delegați prezenți, aceștia exprimându-și susținerea candidatului prin vot secret.
În Consiliul Reprezentanţilor Unionali, organizația județeană va fi reprezantată de Ioan Ihasz, primarul comunei Dumbrava și Imre Farkas, fostul viceprimar al Timișoarei, pe lângă Andrei Molnar.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
UDMR Timiș are un nou președinte: avocatul Molnar Andrei în locul lui Zoltan Marossy
Trimite articolul
XGratulalok!
UDMR…cui ii pasa?