Spitalul Județean Timișoara organizează un concurs de angajare pe mai multe posturi: îngrijitoare, infirmiere, asistente medicale, liftier și psiholog clinician la Centrul de Hemodializă. Anunțul a fost publicat în 5 iulie și este semnat de directorul instituției sanitare, Raul Pătrașcu, iar candidații au fost puși să ducă dosarele de concurs la Serviciul Resurse Umane, Normale, Organizare, Salarizare (RUNOS) din spital.
Miercuri au fost publicate primele rezultate și s-a aflat numele celor admiși la proba dosarelor, care merg mai departe la proba scrisă din 28 iulie. Un cititor Tion spune că, de fapt, concursul pentru un post este cu dedicație, după ce chiar șefa de la Personal s-a înscris și a trecut de prima probă.
„Cum este posibil ca șefa de Birou Personal/Resurse Umane din cadrul Spitalului Județean Timișoara să își creeze post de psiholog în cadrul Centrului de Hemodializă, să candideze pe acest post din poziție de șef Serviciu Birou Resurse Umane, probabil să își compună singură «subiectele de examen», iar la final să se evalueze și, bineînțeles, să se declare câștigătoare. În 21 iulie s-a anunțat rezultatul concursului de dosare, sigur că șefa Biroului Personal s-a declarat admisă, iar acum «se pregătește» de examenul scris”, ne-a scris cititorul nostru.
Pentru postul de psiholog clinician practicant de la Centrul de Hemodializă s-au înscris, de fapt, cinci candidați, iar patru au trecut de proba dosarelor. Pe listă este într-adevăr și Geanina Mihaela Bodislav, șefa Biroului Personal/Resurse Umane de la Spitalul Județean, una dintre cele două structuri din componența Serviciului RUNOS.
Documentul „Borderou selecție dosare pentru candidați”, care cuprinde numele celor admiși la prima probă, este semnat de secretarul Comisiei centrale, Seiler Felicia. Potrivit site-ului Spitalului Județean Timișoara, Seiler Felicia este subalterna Geaninei Bodislav, fiind economist gr. I în cadrul Biroului Personal.
Șefă la Personal în doar patru luni de la angajare
Geanina Mihaela Bodislav s-a angajat la Spitalul Județean Timișoara în martie 2020. Potrivit CV-ului de pe Linkedin, a stat patru luni economist, iar în iunie 2020 a ajuns șefă la Personal. Este absolventă a Facultății de Științe Economice de la Universitatea de Vest din Timișoara din 2013, iar în 2014 a absolvit Facultatea de Psihologie la Universitatea Tibiscus. Aproape în același timp a făcut două facultăți, iar în anul 2016 a obținut un masterat în psihologie. Ea a mai încercat să se angajeze și la Poliția de Frontieră (în 2016 – n.r.), dar și la Penitenciarul Timișoara (un an mai târziu – n.r.) – pe un post de agent operativ, fiind respinsă la ultima probă, cea a interviului.
Directorul Spitalului Județean Timișoara spune că Geanina Mihaela Bodislav a fost angajată inițial la Personal, iar după câteva luni a fost avansată pe postul de șef de birou. El susține că RUNOS nu are nicio treabă în organizarea concursurilor, comisiile fiind făcute la nivelul secțiilor.
„RUNOS nu are nicio treabă în concursuri, numai în cele care sunt în cadrul compartimentului respectiv. Procedura este următoarea: șeful de secție face referat și cere să scoatem la concurs. Posturile scoase la concurs sunt în urma referatelor făcute de șefii de secție. Șeful de secție este președintele de comisie și își face o comisie, care nu are legătură cu RUNOS. Pentru postul de psiholog, din ce știu, sunt condiții mai aspre, în sensul în care trebuie să ai în comisie și psihologi din spital. Comisia respectivă preia dosarele, le verifică, cine le îndeplinește trece la următoarea etapă. Tot comisia, nu RUNOS, face subiectele de concurs pentru proba scrisă, corectează lucrările și dă notele. Șeful de secție își numește și comisia de contestații, care nu are nicio legătură cu RUNOS”, ne-a explicat Pătrașcu.
Directorul spitalului: Nu există concursuri aranjate
Directorul Spitalului Județean spune că cei din administrativ nu sunt implicați în organizarea concursurilor.
„Nu există concursuri aranjate, toate sunt transparente și la liber. La liber înseamnă că nu contează cine ești sau de unde vii, poți să te înscrii dacă îndeplinești condițiile. Eu nu am cum să opresc pe nimeni. RUNOS nu face nici măcar partea de secretariat, la sfârșit, după ce secțiile trimit rezultatele, ei le trimit direct către serviciul IT, care le postează pe site și la avizier. RUNOS are treabă după angajare. Nu este primul caz, oamenii vor să avanseze, au dreptul să se mute de pe o secție pe alta, am mai avut asistente care au vrut să se mute de pe o secție pe alta”, a completat Raul Pătrașcu.
Directorul Spitalului Județean spune că, atâta timp cât nu există nicio incompatibilitate, „că RUNOS nu face nimic”, nu se poate implica.
„De când am venit eu aici, nu am avut plângeri la vreunul din concursuri. Dacă vor fi, le voi trata cu cea mai mare duritate, nu accept așa ceva. Eu am dat exemple de bune practici, de transparență și de legalitate, asta înseamnă că cei care sunt în subordinea mea trebuie să le respecte”, a conchis Pătrașcu.
Spitalul Județean Timișoara a încercat să organizeze de două ori concurs pentru postul de manager, în ultimii patru ani, dar ambele proceduri au fost anulate.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XSecretarul comisiei de concurs,din ce serviciu sau birou face parte?
Nu exista concursuri aranjate ? Pe bune?
Pentru cine sunt posturile de cardiolog ? mai ales post de cardiolog pe sectia de chirurgie vasculara?
Medici rezidenti an V ATI – de ce nu medici specialisti ?
Numai una?! Precis avea o concurenta cu spate, care a dat-o pe mana presei, de data asta… Ca au devenit toate institutiile o jungla de departamente, birouri, comisii si comitete pron care doar spagaraia si inrudirea sau combinatiile amoroase mai taie ca prin branza! In rest, citesti romane si nu intelegi la o angajare ce naiba se vrea, care sunt conditiile, de ce de.multe ori sunt imposibile sau nu au logica, etc. Orice angajare cu interviu, de exemplu, e mai mult ca sigur aranjata, deoarece faza de interviu este obligatorie, dar… nu se poate contesta. Asta ca sa stim o treaba. Si sunt si alte si alte “capcane”, dincolo de care treci nu deoarece esti calificat, experimentat, cu potential, talentat sau orice trasatura de interes pt a face o activitate buna – ci, din contra, treci daca esti “orientat” – ce sa spui, unde sa dai, pe cine sa suni, ce sa promiti, cu cine si ce sa NU vorbesti etc etc
tara bananiera.
-
Aia măcar au banane și medicina tradiționala , noi avem pl in brațe cu ăștia in spitale
La facultatea de stomatologie e 10000 euro spaga pt un post
Soluții : medicina tradiționala , sport și de evitat sa ajungeți la spitalu ăla ca acolo mor și oameni cu apendicita sau amigdalita . Cum se angajează acolo, așa se și implica in actul medical și odată ajuns pe mâna lor , ești pe pl . Tristu adevăr , dar in Congo probabil sunt mai multe șanse in sistem , decât între ăștia . Bravo ma corecțiilor și transparenților , și in pandemie tot transparenți ati fost , nu ?
Inclusiv Pătrașcu e aranjat în concurs..pe el nu îl duce capul nici măcar unde se afla spitalul
Foarte interesant cum acest Mesia al corectitudinii, uita sau poate se bucura ca lumea din afara sistemului nu citeste siteul spitalului… tocmai el a beneficiat de o manevra ordinara, in urma cu 3 saptamani aproximativ. A fost organizat de catre C.A. (consiliul de administratie al spitalului) concurs pentru postul de manager, doar ca in timpul perioadei cat se depuneau dosarele de concurs si proiectele de management, S-A DIZOLVAT FOSTUL C.A. prin inlocuirea catorva membrii, IAR NOUL C.A. (consiliu de administratie) a luat o prima hotarare, anume aceea de a ANULA concursul pentru postul de manager. Toate acestea sunt verificabile pe hosptm.ro, la sectiunea Anunturi, unde sunt postate inclusiv documente Pdf cu decizille mai sus mentionate (material bun de continuat pentru adevaratii ziaristi, nu slugoii care sunt pe post de vuvuzele).
Si mai interesant este ca acest geniu singuratic al medicinei timisorene, Raul Petrisor Patrascu, in continuare este manager dar interimar, el necastigand vreun concurs de director, fiindca este greu sa se organizeze unul pentru EL. Probabil doar daca s-ar putea inscrie o singura persoana, sau ar disparea subit concurenta din sistem/spital. VALOARE PN(U)L-istica!
In ceea ce priveste posturile de medici, care sunt scoase acum in 16,07 la concurs, sunt unele la fel de putrede cu cele ocupate lunile/anii trecuti, si care aveau fisa postului facuta dupa CV-ul fericitei/fericitului castigator al lozului…cei drept pentru unii lozul a fost destul de scumput, dar Euroii se amortizeaza in 2-3 ani de program ambulator, sau sectie plus garzi. Material este destul pe siteul Judeteanului, doar trebuie cautat, plus cateva antene intinse prin spital, si poate s-ar putea sparge putregaiul..
-
Ce putregaiuri de oameni și sistem , cum dracu sa nu mori in spitalu ăla cu zile când leprele astea se comporta de zici ca ar fi acasă la ei? Și ce fete de prosti au , ce dreq sa aștepți sa te mai și facă bine idiotii ? Test psiho le face careva ? Ar fi o minima cerința etica, mai ales la ăștia împinși din spate . Publicat ulterior rezultatul. Sa vezi atunci surprize …
Ba esti nebun? Cum sa spui ca nu exista concursuri aranjate? Pai eu iti dau acum 20 de exemple doar in ultimele 6 luni. Și acum mai aranjați vreo 30. Pai tu ai încercat sa ti-l aranjezi si pe al tau, frumosule! Ne iei de prosti pe toti!
Not just do they must sustain using be aware acquiring, lab checks and essays, although additionally , they experience the precise pressure to assist sport the newest fashions in institution merely to simply fit into.
On-line Clothing Shop (Toko Baju On-line). Easy
solution for just a few institution administrators is always to resolve Dickies College Uniforms.
Learners are tough at present. Dickies gives a number of completely
different major colors and kinds of tshirts in addition to jeans to
pick from. Eliminating the actual stiffness with getting created thrilling with pertaining to utilizing second-hand and likewise cheap
apparel won’t merely distribute any meaning related with unification into the
university pupil physique, but additionally enable far more focus in your worth connected
with training. Simply by instituting required gear, it
is going to ultimately diminish your encumbrance with a reduced amount of fortuitous
people whom don’t possess the additional capital
that can satellite dish out there concerning pricey in addition to unnoticed
brand-identify clothing.
E contrar a ceea ce se intampla. Totul e pe bune, serios organizat. Ar trebui sa apara stirea pe ro alert.
Faptul ca luam in deradere, nu inseamna ca nu suntem dezamagiti de ceea ce se intampla. Cineva nu isi face treaba. Si nimeni nu plateste, din contra, acel nimeni se imbogateste cu salarii peste salariile din privat. Unde sunt bani, e plin de…
Cica concurs de liftier. Liftier? Dar noi nu stim sa apasam pe buton?
-
Ba da, stim. Problema e ca in Sp. Judetean, lifturile nu sunt separate pe lifturi de ‘vizitatori’, respectiv de personal medical/pacienti etc. Iar dupa cum stim toti, cat de civilizati sunt romanii, si cum se baga in fata, si nu-i intereseaza ca unul sufera pe o targa … e clar ca nu ar functiona normal transportul cu liftul.
Patrascu (medic fara rezidentiat) e manager Interimar si nu reuseste sa isi aranjeze nici macar lui concursul de definitivare pe post, nu e de mirare ca nu reuseste sa le aranjeze discret pt altii. Ca sa fim seriosi e marineta de partid care angajeaza pe cine trebuie. Spital Judetean = Apele Romane
Vă mai dau un exemplu de concurs aranjat , Dl Alex-Mihai Dascălu, jurist la birou RMC a angajat pe doamna Angelica Dascălu , prin intervenția dl manager schimbându-se vechimea necesară ocupării postukui
-
De unde știți că a fost aranjat? Eu am fost un potențial candidat interesat, fiind absolvent de studii superioare, și nu am fost de acord cu condiția vechimii în funcție de auditor, iar la al doilea anunț nu m-am mai prezentat fiindcă am găsit altceva. Bateți câmpii domnule. Cunoașteți oamenii la care faceți referire? Știți care posturi sunt ocupate legal prin concurs? Toate…poate ornfinsi scăpări, însă totul este destul de transparent
Asta e ca si toate angajarile facute, odata ce a inceput pandemia. Nu doar ca sunt aranjate, sunt lucruri bine puse la punct, negociate etc. Sigur Dl. Patrascu nu este strain de aceste aspecte … fie ca are vreo implicare sau nu.
Despre cat de fraudulos si jalnic este procesul n-are rost sa vorbim. Si pe de alta parte, cine naiba ar vrea sa angajeze un psiholog, fara experienta, cu o facultate incheiata, a carei calitate e cel putin indoielnica.
Are rost sa mai intram in detalii?
Aici e vorba doar de acel 1% de coruptie care a scos capul la suprafata. E aproape neesential, pentru ca situatia e asa peste tot. Jalnic.
La Spitalul Judetean Timisoara este o mare mafie in ceea ce priveste posturile si o spun din propria experienta, am incercat de 3 ori sa intru pe un post la o anumita sectie dar acela era si este cu dedicatie inca ☹️☹️! Am inteles tarziu ca degeaba ai studii daca nu ai sa dai spaga 10000-15000 de euro!In ceea ce o priveste pe D-na Geanina daca o putem numi astfel este o incompetenta, ce scoala de Psihologie se face la Universitatea Tibiscus vorbind comparand alte Universitati de prestigiu din Timisoara?Oricum la Spitalul Clinic Timisoara angajatii de acolo isi scot posturile la concurs tot ei isi fac subiectele si tot ei isi dau nota deci sistemul sanitar merge pe drumul cel bun 👏.