Concursul este programat să se desfășoare în 17 februarie, iar cei care vor să se înscrie trebuie să îndeplinească, ca de obicei, anumite condiții: să aibă cetățenia română sau a altor state membre UE și domiciliul în România, să cunoască limba română, să aibă capacitate deplină de exercițiu, o stare de sănătate corespunzătoare, să îndeplinească condițiile de studii pentru fiecare post în parte și să nu fie condamnați definitiv pentru anumite infracțiuni.
Așadar, viitorul inspector de specialitate care va lucra în cadrul Biroului Reabilitare și Dezvoltare Urbană va trebui să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență în specialitatea arhitectură și să știe să lucreze la nivel mediu în Microsoft Office. Potrivit anunțului pentru concurs, nu are nevoie de vechime în muncă, în specializarea studiilor sau de perfecționări ori de alte limbi străine.
Cine vrea să ocupe postul de inspector de specialitate la Compartimentul Grădina Zoologică și să lucreze în cadrul Direcției de Mediu din primărie trebuie să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență în specialitatea economică și să cunoască, la nivel mediu, Microsoft Office. Nici în acest caz nu este nevoie de vechime sau de perfecționări.
Viitorul inspector de specialitate la Compartimentul Parcul Copiilor, tot în cadrul Direcției de Mediu, are nevoie de studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență în specialitatea Horticultură/ arhitectură peisagistică. Trebuie să știe, de asemenea, să lucreze în Microsoft Office și nu are nevoie de vechime în muncă.
Primăria Timișoara mai caută și un casier pentru Biroul Garaje Cimitire și Utilități Publice, care are nevoie de studii absolvite cu diplomă și care să știe să lucreze, la nivel mediu, în Microsoft Office.
Tot în cadrul Biroului Garaje Cimitire și Utilități Publice se caută și un inspector de specialitate, care trebuie să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență în specialitatea științe juridice și să știe să lucreze, la nivel mediu, în Microsoft Office.
Viitorul îngrijitor la Compartimentul Grădina Zoologică are nevoie de studii generale și… trebuie să cunoască Microsoft Office, la nivel mediu.
Pentru Biroul Relații Locale Regionale și Naționale se caută un inspector de specialitate care să fie licențiat în studii economice. Nu are nevoie de vechime în muncă, ci trebuie doar să știe să lucreze, tot la nivel mediu, în Microsoft Office.
Și pentru Compartimentul Monitorizare Trafic este nevoie de un inspector de specialitate, care să fie licențiat în managementul transporturilor și să știe să lucreze în Microsoft Office, tot la nivel mediu.
Primăria angajează un medic care să profeseze la Serviciul Public de Asistență Medicală Școlară. Are nevoie, evident, de studii superioare absolvite cu licență specialitatea medicină. La fel ca ceilalți, trebuie să cunoască la nivel mediu Microsoft Office.
La același Serviciu Public de Asistență Medicală Școlară se caută un asistent medical, care să fie licențiat în asistență medicală și să știe să lucreze în Microsoft Office, nivel mediu.
Niciunul nu are nevoie de vechime în muncă sau de vechime în studii, iar singura condiție care trebuie îndeplinită se referă la cunoașterea Microsoft Office. Nici măcar de limbi străine nu este nevoie, conform anunțului de concurs publicat pe site-ul Primăriei Timișoara.
Toți candidații trebuie să depună dosare de înscriere, în care trebuie puse următoarele documente: cerere de înscriere, copia actului de identitate, copii după documente care să ateste nivelul studiilor, copie după carnetul de muncă sau adeverințe care să ateste vechimea în muncă, dacă este cazul, cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu există antecedente penale, adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, CV.
Dosarele trebuie depuse în termen de zece zile lucrătoare de la data afișării concursului, respectiv 29 ianuarie, la secretarul comisiei de concurs, Eugenia Vătăsescu, consilier la Serviciul Resurse Umane, la sediul primăriei de pe C.D. Loga, camera 8.
Proba scrisă are loc în 17 februarie, la ora 10, la primărie, iar interviul se va desfășura în 22 februarie, la ora 14, în același loc. Candidații respinși pot depune contestații în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!