Bărbatul în vârstă de 39 de ani a fost depistat de polițiștii de la Rutieră în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 4. Transporta cu un autoturism cinci anvelope auto pentru care nu avea niciun document de proveniență.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul, în calitate de angajat al unei societăți comerciale, din municipiul Timișoara, ar fi sustras anvelopele din interiorul societății. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind predate reprezentanților societății comerciale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!