Angajații vor restanțele salariale pe care le mai au de primit.
Este vorba despre salariul integral pe luna decembrie, iar în 25 ianuarie, angajații ar trebui să primească avansul pe luna în curs. Au probleme cu salariile și personalul de bord și cel TESA. Angajații cer ca până în 24 ianuarie să fie plătiți. Unii dintre ei au primit banii aferenți lunii noiembrie abia în jurul datei de 10 ianuarie. Li s-a promis că până atunci vor primi toate restanțele, dar nu s-a întâmplat așa. Petiția pe care angajați ai fostei RATT o vor depune luni, la ora 11, la primărie, este un ultimatum dat administrației locale pentru a li se plăti salariile, existând și posibilitatea intrării în grevă.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, spunea încă de la mijlocul lunii decembrie a anului 2017 că sunt restanțe cu salariile angajaților de la fosta RATT. Primăria a avut, însă, de făcut plăți către RATT, pentru utilități, iar acestea nu puteau fi amânate.
„Nu sunt plătite toate salariile la RATT, sunt anumite restanțe. Știți bine că avem plăți mari de făcut pentru RATT și, ca să nu pierdem reeșalonarea, a trebuit să achităm acele plăți. Altfel, se punea poprire pe conturi și se trecea la executare silită și la RATT chiar ai ce să execuți … ce bucuroși ar fi fost unii să poată cumpăra autobuze și minibuze. La RATT se vor mai face plăți acum, le-am tot dat.
Într-o primă fază am plătit tot ce era stringent și apoi am tot plătit să se facă acumulări pentru plățile la restanțele salariale. Chiar dacă nu vor ajunge total la zi, sunt două categorii, personalul de bord, care are întârziere mai mică, și personalul de birou, care are o restanță mai mare. Facem toate eforturile cu ce încasăm acum să plătim către ei”, spunea primarul Timișoarei în 15 decembrie 2017.
De altfel, primarul mai declara că la fosta RATT au rămas datorii de 68 de milioane de lei, de pe vremea administraţiei Ciuhandu, iar acum se plătește în fiecare lună 1,2 milioane de lei, pentru a nu se ajunge la executare silită.
„Noi am primit o anumită sumă de bani la început de an, primim în fiecare zi cât se poate de mult pentru a plăti tot ce înseamnă salarii, combustibil și energia electrică. Din cauza încasărilor, care nu sunt, se pare, destul de consistente, la început de an, lucrurile nu se desfășoară așa cum s-a dorit de la început. Se fac eforturi pentru a se plăti salariile la zi. În momentul în care primim sumele necesare și din tot ceea ce încasăm noi zilnic, se achită salariile”, a spus Nicolae Bitea, director adjunct al STPT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!