Printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Timiş de acum doi ani, au început să primească o serie de sporuri salariale, cum ar fi sporul de fidelitate, dreptul special pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii în muncă, dreptul special pentru sărbători şi drepturi ocazionale – pensionare, căsătorie, naştere, deces. Din cauza apariţiei Legii salarizării unice, tot aleşii judeţeni vor trebui să revoce aceste sporuri, deoarece ele nu sunt prevăzute.în noul act legislativ.
“În aceste circumstanţe, cum drepturile şi sporurile speciale stabilite prin Hotărarea CJT nr. 123/2007 nu sunt prevăzute în Legea nr. 330/2009, acordarea lor, în continuare, începand cu 1 ianuarie 2010 nu mai este posibilă legal. Ignorarea premeditată a dispoziţiilor legii atrage atât, repetăm, răspunderea persoanelor vinovate, începând cu ordonatorul principal de credite, cât şi, în final, răspunderea materială a personalului care a beneficiat de acordarea acestor drepturi”, se arată în referatul care însoţeşte proiectul de hotărâre ce va fi supus dezbaterii, marţi, în plenul CJ Timiş.
Tot în referatul semnat de preşedintele CJ Timiş, Constatin Ostaficiuc, li se atrage atenţia aleşilor judeţeni că revocarea acestor sporuri va avea un “impact deosebit” asupra salariilor actuale ale angajaţilor Consiliului Judeţean Timiş şi ar putea conduce la reacţii din partea sindicatelor la care sunt afiliaţi aceştia. Referatul nu precizează, însă, cu cât la sută va fi diminuat salariul unui angajat CJ Timiş, odată cu tăierea acestor sporuri.
“Revocarea drepturilor şi sporurilor speciale prevăzute de Hotărarea C.J.T. nr. 123/2007 şi aplicarea noilor prevederi legale in domeniul salarizării va conduce la o diminuare a veniturilor cu un impact deosebit asupra personalului, astfel, încat, se vor produce reacţii, în principal, din partea sindicatelor reprezentative organizate la nivelul instituţiilor de interes judeţean”, se mai arată în referat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!