Livius Cârstea, liderul Federaţiei SANITAS din Timiş, spune că se aşteaptă emiterea acestei Ordonanţe de către Guvernul României, miercurea viitoare, şi atunci se va decide ce se va întâmpla cu pichetarea, programată în data de 6 noiembrie, şi cu protestul, programat în 12 noiembrie.
„În negocierea de ieri s-a căzut pe pretenţia iniţial formulată de creştere cu 100 de lei pentru tot personalul din sănătate, nu numai medici sau numai cadre medico-sanitare, de la 1 ianuarie. Acţiunile nu au fost suspendate, pentru că ele au fost programate pentru joia viitoare, iar Guvernul s-a angajat ca până miercuri, 5 noiembrie, să facă Ordonanţa de Guvern. Acţiunile încă sunt în vigoare pe data de 6 noiembrie – pichetare. În 6 noiembrie avem Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS şi aşa s-a stabilit, ca în cadrul Consiliului Naţional să aibă loc şi pichetarea la Guvern. Consiliul Naţional este cel care decide dacă se stopează. Protestele urmau în 12 noiembrie. În funcţie de apariţia Ordonanţei, să vedem şi cum sună. Una e să o interpretezi aşa grobian şi alta e când vezi datele tehnice”, spune Livius Cârstea, liderul SANITAS Timiş.
În jur de 220.000 de salariați din sănătate din întreaga țară ar urma să primească un salariu mai mare de la 1 ianuarie 2015. În spitalele din Timiș lucrează aproape 7.000 de persoane.
Articole pe aceeași temă:
Sindicalistii Federatiei SANITAS din Timis, pregatiti de protest. Cer salarii mai mari
Citiți principiile noastre de moderare aici!