„Sunt 30 de oameni care lucrează şi peste program, este foarte greu. Nu dorim să ne plângem dar asta este situaţia”, spunea Corescu în cadrul Colegiului Prefectural, întâlnire desfăşurată vineri dimineaţa la Palatul Administrativ. În evidenţa ITM Timiş se află 44.850 de societăţi, dintre care 19.502 sunt considerate active. Acestea au înregistrate în Timiş un număr de 234.469 de contracte de muncă active. O altă problemă amintită de Corescu a fost cea a carnetelor de muncă. „Mulţi dintre angajatori nu completează carnetele de muncă, alţii nu au deloc carnete. Acestea sunt o oglindă a activităţii angajatului”, spunea şefa ITM. În timp ce ITM solicită aceste imprimate, furnizorul imprimatelor, Direcţia Muncii, spune că există peste 2000 de asemenea carnete şi că trebuie numai ridicate. Regimul acestor documente este unul strict, sunt tipărite la Guvern şi trimise în teritoriu. Se pare că în ultima perioadă nu au mai fost tipărite cărţi de muncă, ceea ce a creat o criză.
Angajaţii ITM sunt prea puţini şi lucrează prea mult
Probleme mari cu personalul angajat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş. Conducătoarea instituţiei, Cornelia Corescu, a anunţat că numărul de inspectori este mult prea mic pentru munca depusă de instituţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!