Au fost cumpărate zece biciclete, cinci pentru femei și cinci pentru bărbați, unele albastre, altele roșii. Vehiculele pe două roți sunt dotate cu sisteme antifurt și căști de protecție.
Valoarea totală a investiției a fost, potrivit autorităților locale, de peste 11.000 de lei. Angajaţii municipalităţii vor avea ocazia acum să testeze calitatea pistelor pentru biciclişti din oraş.
Primăria Timişoara va organiza, în 25-26 iunie, cea de-a patra ediţie a Zilelor Energiei. „Zilele Energiei Timişoara 2014 se doresc a fi dedicate şi mobilităţii şi promovării transportului ciclist, municipalitatea acţionând ca un model pentru cetăţeni. Au fost achiziţionate zece biciclete, cu toate accesoriile necesare circulaţiei în siguranţă pe drumurile publice, care vor fi utilizate de funcţionarii publici din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara în activitatea curentă”, au anunţat reprezentanţii municipalităţii.
Autorităţile locale vor organiza, în 26 iunie, un tur pe două roţi. Plecarea este programată joi la ora 18 din faţa sediului primăriei. Participanţii vor pedala până la Pădurea Verde.
Timişorenii sunt invitaţi la plimbare cu bicicletele alături de angajaţii primăriei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!