Liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara, Tiberiu Negrei, declara, săptămâna trecută, că zeci de funcţionari publici nu sunt de acord cu amprentarea. Negrei a şi strâns semnături de la oamenii care au cerut lămuriri şi a înaintat o adresă primarului Timişoarei şi Consiliului Local, prin care solicita să se găsească o altă modalitate tehnică care să poată fi utilizată de instituţie în paralel cu noile aparate de pontaj, în cazul salariaţilor care au refuzat să-şi ofere amprenta digitală. În replică, secretarul municipalităţii, Ioan Cojocari, declara că cine nu se pontează va fi notat ca absent şi ulterior sancţionat disciplinar.
Dar, iată că luni au fost puse în funcţiune noile aparate electronice de pontaj şi aproape toată lumea s-a conformat. Tiberiu Negrei a precizat, luni, că a strâns, până săptămâna trecută, 77 de semnături de la angajaţii nemulţumiţi de noul sistem, dar că, din discuţiile cu primarul şi cu cei de la Serviciul Personal a aflat că până la urmă doar 11 funcţionari ar fi refuzat amprentarea. Secretarul primăriei spune că sunt nouă persoane, printre care două… care nu au fost găsite: „Nouă sunt care nu sunt amprentaţi, faimoasa listă a sindicatului a fost un fâs, liderul de sindicat nici nu vrea să prezinte aceea faimoasă listă, aşa că treburile sunt în normal. Iar cei nouă n-au fost amprentaţi din varii motive, ori concedii medicale, ori concediu de odihnă, şi doi că nu au fost găsiţi, dar se va rezolva şi cu ei”, a afirmat Cojocari.
Trebuie să pună degetul la fiecare ieşire şi intrare
Lângă aparate au fost puse afişe pe care scrie că „angajaţii instituţiei au obligaţia să opereze zilnic fiecare intrare şi ieşire din instituţie, indiferent de numărul intrărilor, respectiv al ieşirilor din ziua respectivă”. Afişe ignorate de mulţi dintre funcţionari publici, în sensul că aceştia nu se pontează chiar de fiecare dată. În plus aparatele au şi dat rateuri în prima zi, în sensul că nu toţi angajaţii au fost recunoscuţi după amprenta digitală. Unii doar la a treia încercare.
Rămâne de văzut ce eficienţă va avea sistemul, cum se vor contabiliza intrările şi ieşirile din instituţie, pentru că printre salariaţi mai sunt şi… fumători: „Problema de ţigară nu era prevăzută. Este legea fumatului, nu se fumează nimic în primărie, şi atunci, care e fumător trebuie înţeles. Pot să discut cu domnul primar şi treaba asta, să monitorizăm şi câte minute stau la fumat, dar atunci se va zice că suntem prea severi şi prea exigenţi. Dar cine pleacă din primărie şi se duce în interes de serviciu, pentru că nu poate să meargă în interes personal, şi nu se amprentează, este nemotivat. Şi în pauza de masă, jumătate de oră, trebuie să se amprenteze”, a mai spus Cojocari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!