Laurențiu Tîrziu, primarul din Belinț care a fost nevoit să cumpere și mobilier de birou atunci când a ajuns în instituție, pentru că fostul edil părăsise clădirea cu tot cu mobilă, a schimbat regulamentul de ordine interioară pentru a-i opri pe angajați să nu mai meargă băuți la lucru. A luat și decizia să cumpere un alcooltest pentru a face testări periodice. Spune că localnicii din Belinț știu că unii angajați aveau obiceiul să meargă la barul din comună și apoi la lucru.
„Am decis să schimb regulamentul de ordine interioară, să avem control la fiecare mișcare. Nu au voie să meargă la barul din sat în timpul programului sau să consume băuturi alcoolice. Erau obiceiuri mai vechi, eu știam problema. O să-i testăm periodic, când o să considerăm că este necesar. Rămâne la latitudinea mea sau a persoanei care va primi dispoziție să testeze personalul. Am dat sancțiuni, de aceea am luat măsuri, să ne asigurăm. Dacă avem persoane din astea printre noi și nu știu ce e ăla bun simț, atunci trebuie să recurgem, din păcate, la așa ceva. Noi vrem seriozitate”, ne-a declarat Laurențiu Tîrziu, primarul din Belinț.
Alcooltestul a fost achiziționat prin SEAP, costă aproape 3.000 de lei, echivalentul a 610 euro. Va ajunge probabil miercuri la primărie, mai spune edilul. A fost cumpărat de la o firmă din București cu tot cu imprimantă și muștiucuri, husă și manual de utilizare în limbile română și engleză.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XȘi în comuna Orțișoara ar fi necesară o testare zilnică cu etilotestul.
Se poate incepe cu primarul… e lângă zilnic.
Personalul din toate institutiile care prezinta alcool in sange in timpul programului de lucru ar trebui sa li se desfaca contractul de munca, cu atat mai mult in primarii, unde pe langa ca sunt foarte multi angajati in fiecare primarie, nici nu prea lucreaza 8 ore cat le este programul si mai si stau si beau pe unde prind ceva de baut cu grade. Risib din banii publici trebuie oprita pentru ca a devenit o hemoragie majora pe la toate institutiile…de la primarii, CJ, Agentii de toate felurile si pe toate domeniile
Probabil ca faceau ore suplimentare acolo la “barul” ala select din sat.
Si ca a plecat primarul cu mobila? Pai trebuia numai sa depuna la Politie primaru al nou plangere de furt calificat si dse rezolva treaba. La nevoie intram cu Wola pe geam ca sa recuperez mobila. Se rezolva rapid problema.
-
Pai se pare ca mobila cam era a lui personala, adusa de acasa si nu cumparata din banii primariei. Asa ca poti sa plimbi Wola pe imas.
Doar nu voiai sa-l iubeasca pe cel ce “la bagat afara” din functia de primar.
Uni hoți, alți bețivi, și altele foarte foarte “competente. Propun mărire de salar și eventual pensii speciale.
Oare etilotestu’,nu poate fi substituit de elitotestu’/ Ar fi bine.
Pt. Misto! Vorbesti fara sa cunosti situatia! Fostul primar de la Belint erac un om serios, a cumparatcdin banii lui ce a luat! Vorbiti, unii ca papagalii fara sa stiti! Cum sa plece un om serios cu ce nu este al lui, vai mama voastra care scrieti fara sa stiti! Informati- va si apoi va dati cu parerea! Ala provine dintr-o familie serioasa, cu venituri ok! Sa cheme politia…., pai mai Tilica, ce politie ca nu a luat nimic decla primarie! Si a mai fost si politai! El dc candida iarasi ar fi iesit primar, dar nu a mai vrut sa candideze!
-
Interesant! Daca era asa sarac cum de are vila din Chizatau? Plus asfaltarea drumurilor agricole din Chizatau pana la tarlaua lui si cele satesti sunt de pamant…..
Si în Comuna Timișeană Denta se bea la Primăria comunei de la cel mai mic funcționar la primar și nici un reprezentant al Consiliului Județean Timiș nu vine în control. Si în această localitate se necesită etilotestul
Primaria nu are nici un drept sa-si testeze angajatii pentru ca in acest caz si angajatii au drept sa-i verifice sertarul biroului , facturile etc. Primarul isi depaseste atributiunile!
:)))) doamne, dar da i afara! Cum sa vii baut la lucru??
de ce nu li se desface contarctul de munca??? ce etilotest voi nu sunteti normali? dar de de nu ii rugati sa vina la lucru, faceti le si masaj la lucru serios? unde te tine la lucru daca tu bei? cine stie ce betivani beliti is aia!!!