Potrivit unui studiu al companiei Manpower privind perspectivele angajării, piaţa muncii va continua să întâmpine dificultăţi şi în primele trei luni ale anului 2011. Cert este că cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă vor beneficia de un număr redus de oportunităţi pe parcursul următoarelor trei luni. Doar angajatorii din trei dintre cele zece sectoare de activitate analizate în studiu au anticipat creşteri ale activităţii de angajare: comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, industrie prelucrătoare, respectiv finanţe.
Angajatorii din regiunea de vest anticipează o scădere a activităţii de angajare în primul trimestrul din 2011, rezultând o previziune de -4%. Optimismul patronilor a scăzut cu 16 puncte procentuale faţă de trimestrul anterior şi cu 6 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Trebuie spus că, la nivel naţional, 62% dintre angajatori vor să-şi păstreze personalul actual, iar 15% manifestă intenţii de angajare.
Cu toate acestea, data fiind şi stagnarea activităţii din perioada sărbătorilor de iarnă, un procent mai mare de angajatori (17%) dau semne că îşi vor reduce personalul pe parcursul trimestrului următor.
„Este interesant de subliniat că în ciuda numărului limitat de poziţii disponibile pe piaţa muncii din România, angajatorii încă întâmpină dificultăţi în a găsi candidaţii potriviţi, candidaţi care să-i ajute în mod eficient în atingerea obiectivelor de business” ne-a declarat Eliza Nechifor, din partea Manpower.
Studiul Manpower privind Perspectivele angajării de forţă de muncă pentru primul trimestru al anului 2011 a fost realizat prin intervievarea unui eşantion reprezentativ de 750 de angajatori din România.
M. H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!